Eminescu, Șeicaru și „Sf. Ana”

Este un lucru îndeobște cunoscut că, la români cel puțin, cultura s-a format în tinda bisericii. Pe frontispiciul lăcașului de cult din comuna Bârca (unde este casa familiei Păunescu și a copilărit Adrian, a cărui creație a devenit națională) se află înscris: „Sala de lectură” (în toate comunele țării existau biblioteci comunale publice; după 1989, când „ne-am câștigat libertatea” ne-am câștigat și dreptul de a desființa biblioteci, case memoriale etc.)

Mănăstirile din țările românești au devenit centre spirituale de copiere a manuscriselor, apoi de tipărire a lor, focare de iradiere a spiritualității românești în tot arealul românesc, la „frații de sânge”, dar și în spațiul panortodox din Europa sau Orient. După o stagnare în timpul regimuluiateist impus României, după 1990, Bisericile românești și-au reluat misiunile social-umanitar și culturale. Sub egida sau cu sprijinul lor, al ierarhilor noștri, se desfgășoară tot mai multe manifestări cultural-științifice de anvergură (festivaluri, simpozioane, mese rotunde, dezbateri etc.).

Astfel de manifestări sunt inițiate sau în cooperare cu Episcopia Severinului și Strehaiei. Deși recent reînființată, din inițiativa I.P.S. Teofan Savu, mitropolitul Olteniei de atunci, în 2003, prin întronizarea, la 25 aprilie 2004, a P.S. Nicodim în prezența a peste 20.000 de credincioși, Episcopia Severinului și Strehaiei s-a impus în rândul enoriașilor prin înălțarea de noi lăcașuri de cult (Coșuștea-Crivelnic, Cerneți, Baia de Aramă, Mraconia, Godeanu, Jiana) sau renovarea celor vechi, prin înființarea de instituții filantropice, de mass-media, prin activitatea editorială și corală, organizarea de simpozioane internaționale gen Mehedinți. Istorie. Cultură. Spiritualitate, de sfințire a două cenotafuri pentru Mihai Viteazul și Tudor Vladimirescu etc.

Bianual, pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, și pe 15 iunie, este sărbătorit cu evlavie „românul absolut”, cum l-a numit Petre Țuțea pe Eminescu, în colaborare cu Fundația „M. Eminescu” înființată și condusă de prof. dr. Florian Copcea. Locul desfășurării acestor importante manifestări de suflet este sediul Episcopiei, dar mai ales complexul monahal Mănăstirea „Sfânta Ana” din Orșova, cu un istoric demn de semnalat. Așezată într-un codru mirific la confluența Cernei cu Dunărea, mănăstirea a fost ctitorită de marele gazetar Pamfil Șeicaru (1894-1980), rănit pe aceste meleaguri în timpul Războiului pentru Reîntregirea Neamului, în vara anului 1916, îngropat în pământ de explozia unui obuz. Scăpând cu viață și drept mulțumire adusă lui Dumnezeu a început construcția acestei mănăstiri între 1936-1939, cu hramul „Adormirea Sfintei Ana”, în memoria mamei sale, Ana Șeicaru. Sfințirea mănăstirii nu s-a produs în 1939, cum era stabilit, din motive „lumești”. După război, în timpul regimului ateist-comunist, lăcașul s-a transformat în bar-restaurant, pictura fiind însă protejată de o pânză (precum și o parte din pictura de la Ateneul român). După 1990, prin grija mitropolitului de vrednică pomenire, acad. Nestor Vornicescu, biserica a fost redată cultului ortodox la 2 decembrie 1990 ca mănăstire de maici sub stăreția Maicii Iustina Popovici, care a dat dovadă de evlavie și devotament pentru credință și pentru ctitorul lăcașului. Sfințirea propriu-zisă a avut loc la 9 septembrie 1999, de un sobor de preoți și ierarhi, sub conducerea I.P.S. Nestor. La 20 octombrie 2005, osemintele ctitorului, Pamfil Șeicaru, au fost aduse de la Biserica „Sf. Vineri” din București și reînhumate în pridvorul mănăstirii, i s-a organizat un muzeu și o bibliotecă cu peste 10.000 volume, un stand cu aproape toate cărțile sale (Pamfil Șeicaru, Scrieri, vol. 1-4, Edit. Victor Frunză, 2001-2006; în ediție anastatică a apărut la Edit. MJM din Craiova, pe cheltuiala Mănăstirii „Sf. Ana”, 2010), Pamfil Șeicaru, Scrisori din emigrație, Craiova, Edit. MJM, 2013) sau despre el (semnate de René des Flers sau de Victor Frunză, Destinul unui condamnat la moarte: Pamfil Șeicaru, Edit. Victor Frunză, 2001) etc.

Mai puțin se cunoaște faptul că Pamfil Șeicaru a fost grațiat în 1966, sub regimul N. Ceaușescu, așa cum am publicat (vezi Tudor Nedelcea, Pamfil Șeicaru grațiat de N. Ceaușescu, în „Flacăra lui Adrian Păunescu”, 23, nr. 49-50, 22-31 dec. 2023, p. 4). Marele gazetar a fost judecat de Tribunalul Poporului în mai-iunie 1945 și condamnat la moarte, în contumacie, pentru că, la sugestia mareșalului I. Antonescu, el plecase din Țară la 10 august 1944. Este grațiat prin Decretul 977 din 12 decembrie 1966 al Consiliului de Stat al R.S. România (președinte Chivu Stoica), iar în expunerea de motive semnată de Cornel Onescu, ministrul Afacerilor Interne, se face precizarea că „în prezent, Pamfil Șeicaru, ca emigrant, are o atitudine corespunzătoare și desfășoară în străinătate prin scris, o activitate utilă țării noastre”. În august 1976, Pamfil Șeicaru revine în Țară pentru o întrevedere cu Nicolae Ceaușescu (Pe larg, în Gh. Buzatu, Nicolae Ceaușescu. Biografii paralele. Stenograme și cuvântări secrete. Dosare inedite. „Procesul” și execuția, Iași, TipoMoldova, 2011, p. 415-429).

Celebrul gazetar și om politic Pamfil Șeicaru a plecat din țară la 10 august 1944, la „cererea și cu indicația precisă a mareșalului Ion Antonescu” („L-am văzut pe mareșalul Antonescu la Olănești în ziua de 7 august 1944. Mi-a cerut să plec urgent în Spania, la Madrid”, scrie el prietenului său, Radu Valentin, la 25 mai 1977), fiind judecat în mai-iunie 1945 și condamnat la moarte în contumacie, într-un lot de 12 ziariști acuzați de „crime de dezastrul țării prin săvârșirea de crime de război”. Nu a fost condamnat la moarte, întrucât deja fugise din țară.

Pronia Cerească a dorit ca la Sfânta Mănăstire „Sf. Ana” din Orșova, ctitoria sa, să se desfășoare, cu binecuvântarea P.S. Nicodim, episcopul Severinului și Strehaiei, condusă de maica stareță Justina Popovici, cu sorginte basarabeană, Festivalul Internațional „M. Eminescu”. Pamfil Șeicaru este considerat urmașul lui Eminescu, i-a cunoscut opera și l-a prețuit: el „trăiește în noi, ne regăsim în el și pentru fiecare pribeag opera lui Eminescu este ceea ce erau «Iliada» și «Odisseea» pentru vechii eleni”. Aici, la Sf. Mănăstire, care adăpostește osemintele lui Pamfil Șeicaru și i s-a ridicat o impozantă cruce, se decernează, în cadrul Festivalului Internațional „M. Eminescu”, premiile Pamfil Șeicaru, dimpreună cu premiile dedicate „omului deplin al culturii române” (C. Noica).

Datorită doctorului în filologie (cu o teză despre Eminescu, sub coordonarea acad. M. Cimpoi), a scriitorului Florian Copcea s-a desfășurat a 34-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură „M. Eminescu”, în prezența P.S. Nicodim (și-n absența tuturor șefilor de instituții de cultură severinene). Manifestarea s-a desfășurat în celebrul Palat „T. Costescu” de Ziua Culturii Naționale, continuate la monumentul Poetului și la liceul din Băile Herculane (coordonator: Dan Buru), la alt monument al Poetului din Orșova (sculptor: Marcel Guguianu) și finalizată la Sfânta Mănăstire „Sf. Ana”, ctitoria lui Pamfil. Au fost prezenți la această ediție, și-au lansat cărțile sau au avut intervenții pertinente scriitorii: Gabriela Păsărin, Mihai Firică, Toma Grigore, Mihai Sultana Vicol, Mihaela Albu (autoarea utilei antologii „«Din exil…acasă… cu Eminescu de mână»”), Carmen Făgețeanu (traducătoarea din italiană a cărții lui Petre Ciureanu despre Eminescu), Nelu Barbu, Puiu Răducanu, Marius Arbănaș, Ilie Cristescu etc.

Au completat festinul scriitoricesc remarcabilul cor „Kinonia” al Episcopiei locale, iar eleva Ziana Filofteia Bârdeanu (11 ani) a încântat din nou publicul prezent la Mănăstirea „Sf. Ana” prin recitalul său vocalic de excepție, interpretând Codrule, codruțule de Eminescu și Eminescu de Grigore Vieru.

Neputând fi prezent, precum la edițiile precedente, acad. Mihai Cimpoi a transmis participanților un emoționant mesaj pe care-l anexăm. Dacă în vara lui 1878 pașii Poetului național s-au îndreptat spre Drobeta în căutarea fratelui său, Matei Eminescu, lăsat la vatră după participarea sa la Războiul de Neatârnare (1877-1878), severinenii îl onorează anual, chiar bianual, în semn de pios omagiu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*