O sfântă și binecuvântată Mănăstire – Mănăstirea Lainici (Gorj)

În vremuri de crize materiale, Dumnezeu dă bogății spirituale” – P. F. Daniel

În orice epocă, dar mai cu seamă în cea contemporană, rolul Bisericii, al sfinților, a credinței strămoșești este mai important ca oricând. „Disparițiunea sentimentului religios e de regretat nu numai la noi, dar pretutindenea” („Timpul” V, nr. 201, 10 sept. 1880, p. 1) scrie Eminescu, ca replică la afirmația neavenită a filosofului Fr. Neitzsche. La români, „Biserica lui Mateiu Basarab și a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei și unitatea etnică a poporului, ea care domnește puternic dincolo de granițele noastre și e azilul de mântuire națională în țări unde românul nu are stat” („Timpul”, VII, nr. 63, 20 mart. 1882, p. 1), glăsuiește, precum un autentic teolog Eminescu. Și mai scrie autorul Luceafărului: „Cine neagă pe Dumnezeu neagă ordinea morală a universului. Dar e dovedit că oricine neagă ordinea morală este pierdut fie ca individ, fie ca neam pe acest pământ, căci degenerează fizic și degenerează moralicește”.

Să mai cităm din Eminescu, întrucât este extrem de actual: „Biserica Ortodoxă a Răsăritului a luat la români o formă de aceea a altor biserici: ea nu e numai o comunitate religioasă, ci totodată națională […]. La români ea a fost din capul locului o comunitate religioasă care îmblânzea prin iubire inegalitățile sociale și care făcea pentru oameni o datorie din ceea ce, în lumea modernă, e un drept”, înlocuind „organizația politică și economică”, care organizează și întreține învățământul de toate formele, iar preotul e „învățător și sfătuitor în interesele morale și materiale, ba chiar în cele juridice, ale poporenilor săi […] Mănăstirile cele mai mari erau ateliere de industrie: se tornau litere, se țeseau materii de lână, se lucra lemnărie de toată mâna, ba erau și fonderii de turnat metale. Pe când egumenul și cei cărturari ai soborului traduceau literatura teologică în limba română, în același timp călugării necărturari se îndeletniceau cu cele mai deosebite industrii, începând cu cele agricole, sfârșind cu manufactura de lux, adevărate comunități și de credință și de muncă” („Timpul”, V, nr. 199, 6/18 sept. 1880, p. 1; Pe larg în Tudor Nedelcea, Eminescu și cugetarea sacră, Craiova, Scrisul românesc, 2002).

Am început cu aceste prolegomene spre a ilustra că opiniile lui Eminescu despre rolul, harul și menirea Bisericii noastre strămoșești este relevant pentru biserici, sfinți, ierarhi, preoți, călugări, mireni. Vom exemplifica cu Sfânta Mănăstire „Lainici” din județul Gorj, informații preluate din cărțile semnate de Nicolae C. Buzescu, Mănăstirea Lainici și schitul Locurile (Craiova, Editura Arhiepiscopiei Craiovei, 1980, prin osârdia și cu binecuvântarea I.P.S. Nestor), George Crăsnean, Aflarea moaștelor Cuviosului Irodion de la Lainici (București, Editura Oferta, 2009), prof. univ. dr. Mihail Diaconescu, Lainici. Capodoperă a artei românești și europene (București, Edit. Evanghelismos, 2011), Lidia Clarissa Nicolae, Sfântul Irodion de la Lainici (Craiova, Editura Mitropoliei Olteniei, 2022).

Există ipoteza (B.P. Hasdeu, I. Donat, Nestor Vornicescu) ca Sfânta Mănăstire „Lainici” să fie ctitoria Sfântului Nicodim de la Tâmna, așa cum se menționează în Cronica rimată ???) de la Prislop. Fortăreață a spiritualității ortodoxe, ctitoria Mănăstirea Lainici apare ca o necesitate istorică, cunoscând trei etape consecutive: cea a Sfântului Nicodim (sec. XIV), a schimnicului Atanasie (sec. XVIII) și etapa modernă, începând cu secolul XIX, cu biserica construită din cărămidă. Primul stareț a fost Atanasie (1770-1794), urmat de alți vrednici stareți: Atanasie Schimonahul (1770-1794), Iosif Duhovnicul (1794-1823), Bogoslov Ieromonahul (1825-1827), Isidor Ieromonahul (1827-1831), Dometie Ieromonahul (1831-1834 și 1835-1838), Dumitru Ieromonahul (1834-1835), Ioanicihie Stolojanu Ieromonahul (1938-1839), Elisei Ieromonahul (1839-1844), Filaret Ieromonahul (1844-1947), Daniil Ieromonahul (1847-1851), Gavriil Ieromonahul (1851-1852), Maxim Ieromonahul (1852-1853), Chiril Ieromonahul (1852-1854), a) Irodion Ionescu Protosinghelul (1854-1855), Dorotei Ieromonahul (1855-1856), Marcel Ieromonahul (1856-1857), b) Irodion Ionescu Protosinghelul (1857-1858), Luca Ieromonahul (1858- 1859), c) Irodion Ionescu Protosinghelul (1859-1863), Ilarion Ieromonahul (1863-1865), d)  Irodion Ionescu Protosinghelul (1865-1870), Iordache pr. (1870-1872), Nifon Ieromonahul (1872-1873), e) Irodion Ionescu Protosinghelul (1873-1900), Ioanichie  Ionescu  Ieromonahul (1900-1907), Teodosie Popescu Arhim (1907-1916) (În Primul Război Mondial 1916-1918, mănăstirea a fost sub ocupație germană și ungară), Calistrat Proca, Protosinghelul (1919-1929), Visarion Toia, Protoschimonahul (1929-1951), Calinic Cărăvan, Protosinghelul ( 1951-1974), Caliopie Georgescu, Arhim. (1974-1985), Policarp Sidor, Arhm. (1985-1988), Serafim Vescan, Protosinghelul ( 1988-1990), Ioan Selejan, Protosinghelul (1990-1994, actualul mitropolit al Banatului), Ioachim Pârvulescu, Arhm. (din 1994 și până în prezent).

(La Sfânta Mănăstire Lainici, din încredințarea I.P.S. Nestor, mi-am elaborat o parte din teza mea de doctorat, Geneza ideilor social-politice șifilosofice în literatura română, fără să știu că mă aflam în apropierea moaștelor Sfântului).                    

Istoria națională se regăsește în activitatea pastoral-misionară a Mănăstirii Lainici. Tudor Vladimirescu, român ortodox, ctitorul Bisericii din satul mehedințean Prejna, a fost salvat, în 1812, din mâna turcilor de starețul Iosif Duhovnicul, îmbrăcându-l călugăr; în 1821, o parte din boieri potrivnici idealurilor Revoluției lui Tudor, ascunși aici au fost nevoiți să fugă peste graniță. Mănăstirea „Lainici” „a fost întărită de panduri și de arnăuți pentru rezistență” (conform unui  document din 7 iulie 1821 din Colecția „Hurmuzaki”). După uciderea lui Tudor, turcii s-au răzbunat, jefuind sfântul lăcaș și ucigându-l pe starețul Maxim. În timpul Războiului de Neatârnare (1877-1878) au fost trimiși de starețul Irodion călugări pentru îngrijirea soldaților răniți.

Atestat documentar într-o danie din 14 iunie 1784, dar cu o vechime mai mare, Lainici, la început schit, este situat în Defileul Jiului, în partea gorjeană, are o istorie demnă, în care mari familii boierești (Cornea logofătul, căpitanul Mihai, Stanca Poenăreasa, N. Brăiloiu, Șt. Poenaru, D. Măldărescu, Gh. Bengescu, Șerban Magheru etc.) și-au demonstrat atașamentul pentru dreapta credință, prin donații, moșii, odoare. Izolat în defileu, schitul, apoi mănăstirea Lainici a beneficiat de sprijinul financiar al negustorilor din Tg. Jiu și al prefectului județului, pentru deschiderea unui drum către Transilvania, în 1839. De la mănăstire, pe o potecă, se putea ajunge la Schitul „Locuri rele” (Locurele), fondat în 1850 de Lupu Stolojanu și de preotul C. Cartianu, devenit metoc, inițiativa ctitorială salutată de Sfântul Calinic în 1857, care trimite, prin Sf. Cuvios Irodion, chiar bani. De altfel, Schitul Locurele este îndrăgit de Irodion, solicitând superiorilor viețuirea sa aici ca simplu ieromonah. Numit de arhicunoscutul Sfânt Calinic „Luceafărul de la Lainici” (sintagma preluată și de credincioși), îl aduce de la Mănăstirea Cernica în Eparhia Râmnicului, îi acordă rangul de protosinghel (6 aug. 1858) și îl alege ca duhovnic, cei doi sfinți spovedindu-se reciproc.

Despre activitatea și aflarea moaștelor Sfântului Cuvios Irodion Ionescu, date prețioase ne oferă actualul stareț al Mănăstirii Lainici, părintele arhimandrit Ioachim Pârvulescu, într-un dialog cu ziaristul George Crasnean.

Ioan Ionescu se naște în comuna ilfoveană Rudeni, în 1821, tuns în monahism la Mănăstirea Cernica de Sf. Calinic, cu numele Irodion (1846), unde se stabilește (1852-1853),  apoi se transferă la Episcopia Râmnicului (1953), an în care este hirotonit de Sf. Calinic pe seama Schitului Lainici numindu-l și ecleziarh. Locuiește o perioadă la Schitul Locurele (1855-1857), este numit preot și revizor bisericesc al Eparhiei Râmnicului (1857-1858), protosinghel (1858), duhovnic al Episcopiei Râmnicului (1859), stareț al Schitului Lainici (1859-1863, 1865-1869, 1872-1900), duhovnic la metocul Episcopiei Râmnicului (1861-1862), între 1863-1865 viețuiește la Schitul Frăsinei,  preot la Mănăstirea Tismana (1870) și la Episcopia Râmnicului (1870-1872). La 3 mai 1900 trece la cele veșnice, fiind înmormântat lângă altarul bisericii Schitului Lainici. La 10 aprilie 2009, părintele stareț Ioachim îi găsește moaștele, fiind canonizat la 1 mai 2011, de un sobor de preoți și ierarhi, în frunte cu I.P.S. Irineu, arhiepiscopul Craiovei și mitropolitul Olteniei.

Descoperitorul osemintelor Sfântului Irodion cu multă dragoste duhovnicească este actualul stareț, Ioachim, osteneală, răsplătită din plin ca o adevărată taină. „Cunoaștem, de altfel, că totul este taină în jurul nostru. Ne naștem în taină, trăim în taină și plecăm dincolo, în taină”, mărturisește cu îndreptățire părintele stareț Ioachim; descoperirea moaștelor se constituie „într-un fel de dezvelire a unei taine. Taina unei vieți sfinte ce a stat până acum adânc îngropată (și le propriu și la figurat!) în pământul sfințit al Lainiciului”. În istoria Bisericii Ortodoxe  sunt cunoscute doar „două momente culminante definitorii pentru isihasm”: Sf. Grigore Palama și Sf. Paisie Velicikovski de la Neamț. Cuviosul a fost remarcat de contemporani (nu numai de Sf. Calinic) și de enoriași; în timpul stareției sale, Lainiciul avea cei mai mulți călugări, Irodion avea „înălțime duhovnicească”, era „văzător cu duhul” capabil să alunge duhurile necurate; viața sa monahală n-a fost simplă: în cele patru decenii de stăreție a fost silit să demisioneze de cinci ori („o dureroasă și permanentă suferință a starețului, dar Dumnezeu mai mult îl întărea în tainele vieții duhovnicești”). Dorința de a descoperi moaștele Sf. Irodion a avut-o părintele stareț, în același gând cu al mitropolitului Olteniei, Nestor Vornicescu și Teofan Savu, care și-au dorit și înaltpreasfințiile lor canonizarea, dar „nu s-a putut: nu a fost timpul, nu au fost oamenii”. Plecând de la ideea că în pomenirea înaintașilor, cu evlavie și dragoste, cu respect și cu pasiune „nu ai decât de câștigat”, să fii în comuniune cu ei în rugăciune, astfel că „te familiarizezi cu atemporalul, te împrietenești cu veșnicia și cu locuitorii ei”.

Găsirea moaștelor și, împlicit canonizarea, a avut ca suport intenția și dorința actualului mitropolit Irineu Popa, de a purcepe la începerea lucrării sfinte. „Părinte stareț, i-a zis I.P.S. Irineu, săptămâna viitoare, sâmbătă, pe 11 aprilie, prăzmuim pe Sf. Calinic, deci să facem dezgroparea în ajunul sărbătoririi și să-l rugăm pe Sf. Calinic să ni-l descopere”. Într-adevăr, în Postul Paștelui, a început dezgroparea; s-au găsit alte oseminte, dar nu erau ale Sfântului Irodion, s-a continuat căutarea și mai jos de fundul gropii, într-o groapă mai mică (1,20/60cm), se odihneau osemintele Sfântului, de culoare maroniu-portocaliu, ușoare ca paiul, cu un miros foarte plăcut, iar pe cărămida de sub capul cuviosului scria „Protosinghelul Irodion Ionescu 1821-1900. Stareț al Mănăstirii Lainici”. „Lacrimile ne-au năpădit. Lăcrima și mitropolitul. Lacrimile au fost bucuria noastră tainică”, mărturisește starețul Ioachim.

Ce bucurie mai mare poate fi atunci când Dumnezeu ți-a dat încredințarea de a descoperi moaștele unui Sfânt! Pentru părintele stareț Ioachim, visul său de-a avea sfinte moaște la mănăstirea sa s-a împlinit: „Cu rugăciuni și mulțumită bunăvoinței Domnului am obținut. Însă Bunul Dumnezeu m-a copleșit cu bunătatea Sa și iată a făcut să ne deschidem ochii sufletului și să vedem că stăm chiar pe o comoară duhovnicească de netăgăduit. Aceasta ne-a învățat că relația personală și directă cu Sfinții după ani de comuniune în rugăciune, aduce roadă bogată. Dacă-i iubim pe sfinți cu adevărat, ei ne răspund cu inimaginabile daruri, la timpul de ei știut”, mărturisește părintele streț Ioachim. Amin!

Cele două biserici ale Mănăstirii Lainici, Schitul Locurele sunt lăcașuri sfinte pentru toți românii oriunde s-ar afla ei, pentru toți credincioșii. Acum au un martir în plus: închinarea la moaștele Sfântului Irodion, la câte o părticică din moaștele cuvioșilor mucenici Eftimie, Acachie și Ignatie, la Icoana Maicii Domnului, grabnic ascultătoare. Clericii și mirenii, tot poporul ortodox sunt așteptați în pelerinaj și în rugăciune la acest sfânt lăcaș.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*