Ai carte, n-ai parte! S-a întors lumea pe dos… Procesul de alterare a calității învățământului românesc a început în primii ani ai deceniului 8 din secolul trecut, imediat cu transformarea liceelor de cultură generală în licee industriale. Absolvenții acestora nu mai știau nici cultură generală și nici vreo meserie, așa cum erau pregătiți foștii absolvenți ai școlilor profesionale.
Următorul pas l-a constituit generalizarea învățământului de 10 clase. Era absurd să ceri tuturor copiilor de la orașe și sate, unele aruncate la zeci de kilometri de centrul comunei, fără curent electric și minimum de confort, să facă față cerințelor programelor de învățământ. Așa s-a ajuns ca elevi în clasa a IX-a la licee mai puțin „pretențioase” să aibă dificultăți mari în a citi sau a efectua simple operații de înmulțire și împărțire. Nu este niciun fel de exagerare. Oare câte licee, în urma bacalaureatului, s-au înregistrat cu zero promovați la acest examen? Cu sutele, în țară…
Cum profesorii au continuat să-și facă meseria chiar și în aceste condiții, neabdicând de la exigență, lăsând clase întregi de elevi corigente, a intervenit imediat politicul cu deviza: „Corigența elevului, incapacitatea profesorului!”. Așa că, imediat, nu au mai existat corigențe, în schimb mare parte din elevii țării încheiau anul școlar cu media generală 5 sau aproape de 6, adunându-se și notele de la educație fizică și purtare.
Cei din fruntea învățământului, de sus până jos, numiți politic, nu s-au lăsat. Au intervenit cu o altă deviză: „Lupta pentru eliminarea mediocrității!”. Rezultatul? N-a trecut mult timp și peste 99% din elevii școlilor româneștii se mândreau cu medii generale de peste 7.
Cât privește bacalaureatul, singura condiție pentru a-l obține era prezența la examen, iar școlile sub îndrumarea inspectoratelor trăiau vremuri bune din raportările statistice. Admiterea la liceu era și ea o farsă, cu puține excepții, oferite de liceele cu tradiție, cu mare căutare. La ordin, trebuiau îndeplinite cifrele de școlarizare, mai ales că perspectiva celor 12 clase obligatorii era tot mai apropiată.
Anul 1990, primul an al tranziției, a găsit învățământul românesc într-o stare jalnică. Ați auzit, oare, pe cineva să semnaleze acest lucru? Această stare s-a perpetuat, accentuată de la an la an tot mai mult, din lipsa de interes a copiilor pentru învățătură, dar și a părinților și autorităților, tare agravate din pricina slabei puteri de susținere financiară a elevilor, în majoritatea familiilor, dar și a lipsei de perspectivă a absolvenților. „Termin, dar încotro merg? Cine mă primește să lucrez, când economia este, acum, un morman de fier vechi?”. Așa s-a ajuns de la vorba bătrânească: „Ai carte, ai parte!”, la tot mai circulata expresie a zilei „Ai carte – ce folos?”
Am continuat însă să ne împăunăm că avem un învățământ performant, tot bătându-ne în piept cu rezultatele olimpicilor români care reveneau în țară încărcați de medalii, multe de aur, de la marile concursuri internaționale. Dar și aceștia luau drumul școlilor înalte din marile capitale ale lumii și nu se mai întorceau acasă decat în vizite…
O țară nu trăiește doar prin vârfurile sale, mai ales că, spuneam mai înainte, luau „calea exportului pe degeaba”. O țară trăiește și prosperă pe seama muncii și priceperii majorității populației, a tineretului în special, bine pregătit profesional și bine plătit.
Cunoașterea realității este primul pas spre îndreptarea lucrurilor în școlile românești. Niciodată nu este prea târziu! Să sperăm că vechiul îndemn „Ai carte, ai parte!” va reveni cât de curând în actualitate. Cu cadre didactice bine pregătite, cu nobila profesie de dascăl în sânge, care își doresc performanța și luptă pentru aceasta, cu un învățământ depolitizat, care să-și urmeze tradiția acelor ani de glorie din timpul lui Spiru Haret. Fie ca exemplul său de iubire a meseriei de dascăl, de perseverenţă în munca închinată ştiinţei și învățământului, să constituie în permanenţă pentru actualii truditori de la catedră un îndemn şi o chemare!
(Mircea Perpelea, „Vulpea la struguri”, Editura „Antim Ivireanul”, 2022)
Lasă un răspuns