Inovație, transformare și securitate

În cadrul Universitatii din Craiova a fost organizat evenimentul cu tema “Inovație, transformare și securitate – De la economie de război la un nou model economic”, în data de 7 aprilie 2023.

Cu prilejul acestui eveniment a fost invitat Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, împreuna cu primarul Municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, președintele Consiliului Județean, Cosmin Vasile.
Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite la București și NET/New Economy Trust. Acesta s-a desfășurat în Aula ,,Mihai I al României” în prezența unui public numeros, fiind deschis de către rectorul Universității din Craiova, prof. univ. dr. Cezar Ionuț Spînu.


Conferința a avut loc în contextul în care repercursiunile războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei se resimt în întreaga regiune euro-atlantică și dincolo de aceasta: o suită de crize – alimentară, energetică și a costului vieții amenință stabilitatea economică și societală și amplifică provocările de securitate.
De asemenea, s-a discutat despre revoluția tehnologică care amplifică transformările geo-politice.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*