Învierea Domnului (Paştele) – cea mai mare sărbătoare creştină   «HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!»  

Paştele este cea mai veche şi mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul Lui Iisus Hristos! 

Învierea Domnului sau sărbătoarea Paştilor, putem spune că nu are un început, în sensul că el se naşte odată cu creştinismul, iar, Învierea din morţi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos rămâne pentru totdeauna minunea minunilor! Sărbătoarea Învierii rămâne  sărbătoarea sărbătorilor, cea mai mărită, îmbucurătoare şi solemnă dintre sărbătorile anului! În toată măreţia sa, Duminica Învierii guvernează întocmirea întregului ciclu mobil de sărbători al anului bisericesc, amintindu-ne de trecerea noastră de la întuneric la lumină şi de la moarte la viaţă, şi chiar dacă Sărbătoarea Paștelui se face în fiecare an la date diferite, ea vine într-o zi de duminică. Învierea Domnului se sărbătorește în fiecare an, doar în anotimpul primăvara, fiind Sărbătoarea învierii Mântuitorului, deoarece, răstignirea și moartea Sa au fost sacrificii pentru poporul creștin, gest prin care a iertat păcatele omenirii. Paştele este cea mai veche şi mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos, Învierea fiind, după cum spunea părintele Arsenie Boca, singura minune care se arată tuturor, credincioşi şi necredincioşi.

Paştele marchează miracolul Învierii Domnului!

La câteva zile după intrarea solemnă în Ierusalim (de Florii), Mântuitorul a fost judecat şi răstignit, a murit pe cruce şi a fost pus în mormânt, dar, după trei zile, a înviat din morţi şi toată această succesiune de evenimente s-a petrecut în numai o săptămână, cea a Patimilor, care precede Învierea. Sfânta Scriptură a Noului Testament spune că Iisus Hristos, înainte de a pătimi, a prezis de mai multe ori că va fi răstignit, dar a treia zi va învia şi din această cauză, iudeii au pus soldaţi de pază la mormântul Domnului, dar, cu toate acestea, minunea s-a întâmplat! După ce Mântuitorul a fost judecat şi răstignit, a murit pe cruce şi a fost pus în mormânt, iar după trei zile a înviat din morţi. Duminică dis-de-dimineaţă, Iisus Hristos a înviat ca un mare biruitor, cu puterea dumnezeirii Sale, ca să împlinească Scriptura şi cele hotărâte de iconomia divină pentru mântuirea neamului omenesc! Se cunoaşte că la Cina cea de Taină, în noaptea când a fost trădat de către unul dintre apostoli, Iuda Iscarioteanul, înainte de a fi prins şi arestat, Iisus a instituit sărbătoarea Paştelui, după porunca ce I-a fost dată de către Însuşi Dumnezeu Tatăl! În Duminica celei de-a treia zi după Scripturi, femeile mironosiţe, purtătoare de mir, au găsit mormântul Mântuitorului gol şi împotriva tuturor celor care L-au acuzat şi batjocorit, numindu-l în derâdere Regele Iudeilor, rege încoronat cu spini, rege al cărui tron era o Cruce, părăsit de ai săi, păzit sub grea şi rece lespede de piatră, Hristos a izbândit cea mai strălucită biruinţă ce s-a văzut şi se va vedea vreodată, biruinţa asupra morţii şi asupra răutăţii omeneşti, mai ales că această biruinţă nu a putut fi tăgăduită şi nu i-a putut fi negată niciodată! În planul evoluţiei istorice, Paştele a fost sărbătorit încă din epoca apostolică, iar, în conştiinţa Bisericii, Învierea Domnului nu este doar cea mai veche sărbătoare creştină, ci şi începutul şi culmea tuturor sărbătorilor şi a praznicelor, mai ales că numărul 40 care apare în Vechiul Testament de mai multe ori se circumscrie principalelor evenimente care implică acest număr, legat de cele patruzeci de zile ale potopului, cele patruzeci de zile petrecute de Moise pe muntele Sinai, cele patruzeci de zile în care iscoadele evreilor au cercetat  pământul Canaanului, în care aveau să intre, cele patruzeci de zile parcurse de Sfântul Prooroc Ilie spre a ajunge la muntele Horeb, cele patruzeci de zile pe care Dumnezeu le pune înaintea poporului din Ninive, spre a se pocăi. Totodată, în Noul Testament există anumite pasaje-cheie unde se aminteşte de numărul patruzeci, atunci când se face referire la cele patruzeci de zile petrecute de Mântuitor în pustiul Carantaniei, cele patruzeci de zile de la Înviere şi până la Înălţare, timp în care Mântuitorul le dă Sfinţilor Apostoli ultimele învăţături şi chiar cei patruzeci de ani petrecuţi de poporul lui Israel în pustiu, mai ales că simbolismul acestei perioade este unul deosebit şi reprezintă cu siguranţă timpul în care Dumnezeu încearcă apropierea fiilor lui Israel, în vederea renaşterii unei noi generaţii legate de Propovăduirea Lui! Modul de calculare a datei Sfintelor Paşti s-a stabilit la primul sinod ecumenic, ţinut în anul 325 la Niceea, deoarece, Sărbătoarea Paştelui este momentul în care prăznuim «omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice. Săltând, Îl lăudăm pe Mântuitorul, pe cel unul binecuvântat şi preamărit, Dumnezeul părinţilor noştri», iar, ca acest lucru să se întâmple cu adevărat şi în noi este nevoie că să zicem «fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi şi să iertăm toate pentru Înviere şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le», pentru că în fiecare Evanghelie avem istorisiri despre Sfintele Paşti. Întotdeauna, Paştele marchează miracolul Învierii Domnului, aducând linişte sufletească şi apropiere de familie, mai ales că spiritul sărbătorii este păstrat peste tot în lume prin slujba de sâmbătă seara, când se primeşte Lumina Sfântă, şi prin creştineasca bineţe «Hristos a Înviat», creştinii vestesc o primenire minunată a sufletului lor! Se spune că primul lucru pe care trebuie să-l faci de Paște este să te uiți în cofa cu apă, pentru a vedea bine peste an, iar, în dimineața zilei de Paște, credincioșii se îmbracă în haine noi, curate și merg la biserică pentru a lua paștele (pâinea sfântă, înmuiată în vin), mai ales că atunci când merg acolo, aceștia trebuie să aibă un ou roșu în buzunar pentru a ciocni cu ceilalți credincioşi! La sate, gospodarii trebuie să pună brazde de iarbă verde la intrarea în casă, după ce se întorc de la slujba sărbătorii. Se voieşte ca fiecare membru al familiei să calce iarba, pentru a fi sănătos și voios, iar, în unele zone ale României, creștinii care se întorc de la slujba de Paște, trebuie să se spele cu un vas plin cu apă proaspătă, ouă roșii și câțiva bănuți de argint, pentru ca în final, cu această apă, creștinii să se spele pentru a avea sănătate, fiindcă Paştele este cea mai veche şi mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul Lui Iisus Hristos! 

O sărbătoare a eliberării, dar și a comuniunii cu Dumnezeu! 

Am văzut şi vedem că Săptămâna Sfintelor Pătimiri, cea care precede Învierea, are în cultul ortodox slujbe şi rânduieli speciale, pentru că luni, marţi şi miercuri se săvârşeşte  Liturghia darurilor mai înainte Sfinţite, iar joi şi sâmbătă Liturghia Sf. Vasile cel Mare, unită cu Vecernia, iar, la Liturghia Sf. Vasile cel Mare, din Sfânta şi Marea Joi se scoate, la Proscomidie, un Sfânt Agneţ special care este sfinţit şi va fi uscat şi sfărâmat a treia zi de Paşti la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, într-o rânduială specială, miridele rezultate fiind folosite ca Împărtăşanie pentru bolnavi, copii şi în situaţii speciale, cu precizarea că această Sfântă Împărtăşanie este păstrată în Chivotul din Sfântul Altar, pe Sfânta Masă. În Sfânta şi Marea Vineri, în Biserica Ortodoxă se săvârşesc Ceasurile Împărăteşti, în cadrul cărora se citesc textele evanghelice legate de patimile Domnului Iisus Hristos, iar, după ceasurile împărăteşti se săvârşeşte slujba Vecerniei Mari, în cadrul căreia se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf, pe care este reprezentată punerea în mormânt a Mântuitorului, acest Sfântul Epitaf rămânând în mijlocul bisericii până la sfârşitul slujbei Deniei Prohodului Domnului, de vineri seară, când este dus de preoţi în Sfântul Altar după ce a fost purtat în procesiune în jurul bisericii! Acesta este aşezat pe Sfânta Masă, unde rămâne în toată perioada pascală până în ajunul sărbătorii Înălţării Domnului, când va fi aşezat la locul său în biserică. Aşadar, indiferent cum este serbată sau câte tentative de denigrare a celei mai importante sărbători a creştinilor au existat, Iisus Hristos a izbutit cea mai strălucită biruinţă ce nu i-a putut fi luată, iar, Învierea Sa din morţi este semnul biruinţei Sale, comemorarea acestei Învieri constituind una dintre cele mai importante sărbători ale creştinătăţii. Fiind o sărbătoare a eliberării, dar și a comuniunii cu Dumnezeu, să o prăznuim cu întreaga umanitate, pentru că Iisus Hristos a Înviat în taină, neștiut, iar, pentru acest lucru, să fim prezenți la aceste slujbe de priveghere, la denii, să căutăm să mergem la duhovnic să ne despovăram de ceea ce ne apasă sufletele, ca apoi să ajungem la piscul întâlnirii noastre cu Hristos, care este sfânta și dumnezeiasca euharistie. El este Cel Care ne-a dăruit viața însăși, deci, să avem această sfânta datorie, ca puţin din timpul nostru să-l dăruim Lui! De aceea, dincolo de postul trupesc, e bine ca să ținem și postul sufletelor noastre, prin viață curată, prin gând frumos, rugăciune, fapte bune, pentru a pune o simbioză firească între trup şi suflet! Acest: «HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!» este dialogul nostru cu Dumnezeu, iar, sufletul trebuie să fie luminos, gata să facă binele, cu iubirea cea mai înaltă, care este Cuvântul Învierii, deoarece Paştele este cea mai veche şi mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul Lui Iisus Hristos!

Prof. dr. Vasile GOGONEA

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*