Parcul Nicolae Romanescu este o oază de liniște și frumusețe naturală, un refugiu urban care îmbină armonios arta peisagistică cu istoria și cultura locală. Totuși, chiar și în această scenă idilică, există întotdeauna loc de mai bine. Pe de o parte, avem un monument în onoarea lui Nicolae Romanescu, o statuie odată măreață, acum umbrită de semnele neglijenței. Pe de altă parte, o „ciudățenie” a parcului provoacă privirile trecătorilor.
O siluetă solemnă într-un tablou de verdeață, statuia lui Nicolae Romanescu pare să fie singurul locatar al parcului ce nu a primit atenția cuvenită. Înconjurată de o natură revigorată și îngrijită, figura pietrificată a binefăcătorului Craiovei este o emblemă a neglijenței.
Materialul odată nobil, piatra, poartă acum semnele abandonului. Gravurile sunt estompate, contururile – erodate de vreme, iar inscripția – aproape ilizibilă. Acest edificiu, ce ar trebui să fie un bastion al mândriei locale, riscă să devină o fantomă a indiferenței.
Restaurarea statuii nu este doar un gest de conservare artistică, ci un act de conștiință civică, un omagiu adus unui vizionar care a modelat fața orașului.
Într-un alt colț din parc se găsește o statuie cel puțin ciudată. Sculptura, reprezentând un chip uman abstractizat, care sfidează simetria și proporția, a fost cândva un simbol al îndrăznelii artistice. Această sculptură, cu trăsăturile sale grosiere și stilul său discordant cu peisajul înconjurător, mai rezonează oare cu spiritul locului? Sau și-a epuizat de mult mesajul artistic? Este un test de inovație artistică sau mai degrabă un test pentru retina trecătorilor?
Discuția nu este doar despre estetica unei singure lucrări de artă, ci despre cum alegem să decorăm spațiile noastre comune. Este important să recunoaștem și să apreciem curajul în artă, dar este și mai important să ne asigurăm că arta publică este la unison cu ambientul și cu sensibilitățile trecătorilor.
Lasă un răspuns