Paradigma psihică şi psihanalitică a labirintului

,,Tot ceea ce ne irită la cei din jur, ne poate conduce la o mai bună înțelegere a propriei persoane”! (Carl Gustav Jung)

De cele mai multe ori, provocările psihanalizei propulsează imaginarul oniric pe coordonatele psihice, fiind la originea întregii vieți psihice a omului. De aceea, terminologia psihanalitică acordă o atenţie prioritară conceptului de ambivalență, pe care-l definește ca fiind legea fundamentală a imaginației, mai deosebită de non-contradicția care caracterizează rațiunea celor care se simt rătăciţi în labirint! Dintre cele patru elemente de bază ale existenţei, focul, apa aerul şi pământul se pare că încorporează cel mai bine conotațiile contradicției, prin confuziile pe care le trezește în anumite momente. Redus şi insignificant, dar în egală măsură bogat și puternic, el stimulează reveriile și permite subiectului cunoscător să cucerească psihologic spațiul dinlăuntrul și spațiul din afara paradigmei sinelui. Dar, originea identității de sine nu este legată în totalitate de exprimarea multiplă a lumii, fie ea exterioară, fie interioară, întrucât subiectul cunoscător trebuie să se angajeze și într-un control al timpului care trece şi care devine mereu! Se apreciază că privit ca simbol al pământului, labirintul își găsește locul printre preocupările filosofice! Un eseu asupra imaginilor intimității, când paradigma labirintului este legată de conexiunea între o ființă pierdută și o cale inconștientă, ci și de visul și demersul greoi pe care-l acesta îl implică atât de des. În consecință, labirintul devine o sinteză a suferințelor resimțite de-a lungul unui itinerar ostil! De aceea, visul labirintic pare o succesiune de uși întredeschise care aduc împreună agonia unei suferințe din trecut cu angoasa nefericirii viitoare! În labirintul real, constatăm că există întotdeauna pericolul de întoarcere la același punct, dar niciodată pe o altă cale!

Paradigma psihică şi lumea dominată de haos și imprevizibilitate

Confundându-se labirintul, în primul rând cu suferința, uneori se invocă unul dintre principiile esențiale ale imaginației: lipsa unei dimensiuni fixe, fiindcă ea se poate schimba cu ușurință ca dimensiune! Se pare că matematica și fizica modernă au reinstaurat încă o dată legea labirintului, deoarece teoria probabilității susține existența unor multiple rezultate posibile ale unui eveniment anumit! De aceea, fizica cuantică descoperă lumea ca dominată de haos și imprevizibilitate! Teoria relativității diluează şi chiar anulează ideea că universul este ordonat mecanic și stabil, iar undele electromagnetice dovedesc faptul că mediile non-lineare sunt la fel de eficiente asemenea celor rectilinii. Geometria non-euclidiană abandonează intuiția noastră consolidată empiric despre spațiu și timp, tocmai pentru că promovează existența unui alt arhetip în care, de pildă, printr-un punct exterior unei drepte poate fi trasată o infinitate de paralele sau, din contră, nici o linie paralelă nu este posibilă. În acest fel, spațiul devine curbat, iar viața un proces non-linear. Ca urmare, obstacolele cândva excluse de rațiunea umană, pentru care spațiul și timpul erau omogene și regulate, vor zdrobi perspectiva previzibilă asupra lumii și vor da tonul confuziei imprevizibilului labirintic, iar, în acest fel, un domeniu unic de cercetare interdisciplinară este inițiat prin știința non-lineară. În acest spaţiu în care credinţa se dovedeşte de o mare actualitate, un loc special în abordarea noastră întemeiază reflecțiile pe subiecte diverse precum: comunicarea, moartea, simțurile, haosul și forma, relația dintre știință și cultură sau corp și limbaj, ecologie, genetică, îngeri şi sfinţi, statui, care întruchpează originile geometriei, nașterea fizicii, traducerea unor texte, revoluția digitală, sexualitatea, etica, politica, economia, literatura sau pictura. Deci, fără să manifeste nici cel mai mic interes pentru fenomenologie, tendințele conceptelor fixate rigid și au dezvoltat o metodă originală de investigație, preocupată în special de transformările lumii secularizate în care trăim.

Paradigma psihică şi psihanalitică a labirintului

În analiza labirintului şi a paradigmei sale psihice şi psihanalitice, unele personalităţi pornesc de la cele mai recente rezultate științifice, de la texte uitate ale unor autori mai mult sau mai puțin cunoscuți, dar și de la bogăția semnificațiilor etimologice  prin care se caută să se restabilească traiectoria de abordare a unei probleme atât de complexe cum este cea a labirintului psihic şi psihanalitic! Capacitatea uluitoare a unor gânditori de a combina abordări diferite ale labirintului, printr-un mod cu totul original de a citi și remodela istoria culturii, pornesc de la profunda simplitate a întregului și de la subtilitatea detaliilor abia perceptibile ale isului, chiar ale subconştientului, pentru a dezvălui fața ascunsă a lucrurilor și, cel mai important, încearcă să anuleze conceptul structural al gândirii intelectuale prin care se face distincția inflexibilă dintre natură și cultură. O gândire hibridă ce unește științele exacte cu cele umaniste, semnificatul cu semnificantul ne proiectează în universul complex al lumii acesteia care se apropie de Apocalipsă! În final, abordând perspectiva psihologică şi psihanalitică a labirintului, totul demonstrează că stadiile societăților umane sunt similare cu cele trei stări ale materiei: solidă, lichidă și gazoasă. Iar, dacă lumea clasică era controlată de formele solide, dominația lor avea să fie puternic amenințată în secolele trecute de mecanica fluidelor și a gazelor, iar, materia ordonată lasă locul dezordinii, fiindcă noi am primit labirintul printr-o tradiție tragică și pesimistă, care înseamnă disperare şi rătăcire. Totuși, labirintul trasează cel mai bun drum pe care un destin l-ar străbate, revenind cel mai mult posibil pe urmele sale, fiindcă oferă șanse foarte mari unor itinerarii închise după o schemă deschisă. În concluzie, labirintul psihanalitic mărește feed-back-ul, fiindcă urmează un drum foarte lung, într-un interval scurt, în maniera unei structuri labirintice, sfidând constant o traiectorie unidirecțională. Ca atare, labirintul în mit, literatură și filosofie, avându-și originile în proto-istorie, cu mult înainte de inventarea scrisului, ridică probleme multiple atunci când încercăm să pătrundem în aria semnificației sale psihice şi psihanalitice!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*