Poziția universităților românești în clasamentul QS 2025: O oglindă a problemelor structurale din învățământ

Recenta publicare a clasamentului QS World University Rankings 2025 scoate din nou la lumină dificultățile cu care se confruntă sistemul universitar românesc în competiția globală. Doar două universități din România, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din București, se regăsesc în primele 1.000 de instituții academice la nivel mondial, ceea ce evidențiază o performanță modestă pe scena educațională internațională. Clasamentul devine astfel un barometru al problemelor structurale din educația românească, dar și un semnal de alarmă cu privire la necesitatea unor reforme fundamentale.

Unde se situează universitățile românești?

În clasamentul global QS pentru anul 2025, Universitatea Babeș-Bolyai ocupă un loc în intervalul 781-790, iar Universitatea din București se regăsește între pozițiile 801-850. Acestea sunt singurele instituții de învățământ superior din România care au reușit să pătrundă în primele 1.000 de locuri, o ușoară îmbunătățire față de anul trecut, când erau clasate pe poziții mai joase. Totuși, această avansare modestă nu schimbă imaginea generală: România continuă să fie slab reprezentată în elita educației universitare globale.

Restul universităților românești clasate în QS se găsesc pe poziții mult mai puțin competitive. Printre acestea se numără Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea Politehnica din București, toate ocupând locuri în intervalul 1.201-1.400. Alte instituții, precum Universitatea Lucian Blaga din Sibiu sau Universitatea din Craiova, sunt clasate și mai jos, în intervalul 1.401+.

Cauzele stagnării: O criză de strategie și viziune

Poziționarea slabă a universităților românești în topurile internaționale nu este un fenomen întâmplător. Acesta reflectă mai degrabă o serie de deficiențe sistemice care împiedică dezvoltarea și competitivitatea la nivel global. Printre factorii principali care contribuie la această situație se numără:

1. Investiții limitate și subfinanțare – România alocă un procent redus din PIB pentru educație, iar acest lucru se resimte puternic în infrastructura universităților și în capacitatea lor de a susține cercetarea. Fără fonduri adecvate, dezvoltarea laboratoarelor moderne, a resurselor academice și atragerea cadrelor didactice de înaltă calitate devin imposibile.
2. Migrația talentelor – Fenomenul exodului academic reprezintă o problemă critică pentru universitățile românești. Cadrele universitare valoroase și studenții cu potențial aleg să plece în străinătate, în căutarea unor condiții mai bune de studiu, cercetare și remunerare. În lipsa unei strategii coerente de atragere și retenție a talentelor, universitățile românești pierd forța necesară pentru a inova și a concura la nivel internațional.
3. Infrastructură și resurse de cercetare inadecvate – În clasamentele internaționale, un criteriu important este cercetarea științifică. În România, lipsa de finanțare și de programe de sprijin pentru cercetare face ca numărul publicațiilor științifice în reviste de prestigiu să fie redus. Această situație afectează direct vizibilitatea internațională a universităților și le împiedică să concureze cu instituții de top din Europa sau din lume.
4. Lipsa de colaborare internațională – Parteneriatele cu alte universități de prestigiu și proiectele internaționale comune reprezintă factori cheie pentru creșterea performanței universitare. Din păcate, universitățile din România nu reușesc să dezvolte suficiente colaborări internaționale de anvergură, ceea ce le limitează accesul la rețelele academice globale.

O cauză majoră care explică lipsa de progres semnificativ în clasamentele internaționale este fragmentarea politicilor educaționale. În România, schimbările frecvente de guvernare aduc modificări și în sectorul educației, fără a urma o direcție clară și pe termen lung. Astfel, universitățile se confruntă cu o lipsă de continuitate și predictibilitate, care împiedică implementarea unor reforme eficiente.

De asemenea, birocrația și rigiditatea administrativă sufocă inițiativele academice. Procedurile greoaie și lipsa flexibilității în adoptarea unor modele moderne de management universitar contribuie la stagnarea universităților în ceea ce privește adaptarea la noile realități academice și tehnologice.

Care ar fi soluțiile?

Pentru a crește competitivitatea universităților românești și pentru a le oferi șanse reale de a concura pe scena internațională, sunt necesare schimbări profunde, atât la nivel de guvernare, cât și în interiorul fiecărei instituții. Printre soluțiile necesare se numără:

• Creșterea finanțării pentru educație și cercetare. Este esențial ca universitățile să dispună de resurse financiare suficiente pentru a investi în laboratoare, biblioteci și infrastructură digitală de înaltă calitate.
• Promovarea colaborărilor internaționale. Universitățile trebuie să își extindă rețelele de parteneriate globale, să participe la consorții internaționale de cercetare și să își atragă profesori și studenți din afara țării.
• Reforma criteriilor de evaluare academică. Performanța poate fi evaluată pe baza calității cercetării și a contribuției academice reale, nu doar a vechimii în post. Meritocrația trebuie să devină un principiu central în promovarea cadrelor didactice.
• Digitalizarea și modernizarea învățământului. Universitățile trebuie să adopte noi tehnologii de învățare și să sprijine inovațiile pedagogice care pot aduce un plus de valoare în educație.

Concluzie: Un drum lung înainte

Clasamentul QS 2025 este o oglindă a situației reale a învățământului superior din România. Fără o strategie clară, investiții pe termen lung și deschidere către schimbare, universitățile românești riscă să rămână permanent în coada clasamentelor internaționale. Dacă ne dorim să vedem o schimbare semnificativă, este momentul pentru un angajament serios din partea autorităților și a comunității academice, astfel încât sistemul universitar românesc să își valorifice potențialul și să ofere tinerilor o educație competitivă pe plan global.