1925 este anul unor mari sărbătoriri centenare: înființarea Patriarhiei Române cu Miron Cristea ca patriarh și sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, nașterea preotului-martir Gheorghe Calciu-Dumitreasa.
La Turnu Severin, Teodor D. Costescu construiește un Palat căre-i va purta numele, sacrificându-se legistic și financiar. Om de aleasă cultură și simț patriotic, Teodor D. Costescu a înnobilat spiritual Mehedințiul, alături de alți colegi academicieni: Dimitrie Grecescu, Gh. Ionescu-Sisești, N. Ionescu-Sisești, Ștefan Odobleja, D.R. Popescu, Ioan-Iovitz Popescu, N. Popescu, C. Rădulescu-Motru, Traian Lorin Sălăgean, Petre Sergescu, Gh. Țițeica, Al. Balaci, Dan Bălteanu, C. Bărbulescu, D. Berciu, Al. Boboc, Șerban Cioculescu, Gr. Crăiniceanu, Al. Dima, Paul Gh. Dimo, V. Gionea; sperăm că vom fi onorați și cu alte personalități mehedințene.
Între aceștia, Șerban Cioculescu își portretiza conjudețeanul și colegul său de Academie, Teodor D. Costescu, drept „un bărbat din rasa neobișnuită a pionerilor, a eroilor voinței care fertilizează locurilor sterpe, care scot apă din pământ, fără să bată cu toiagul în țărână, care ridică așezări omenești, le imprimă alt ritm de viață, le dinamizează”.
Ideea construirii unui asemenea edificiu s-a născut, în 1909, în cancelaria Liceului „Traian”, prin Teodor Costescu, care mai realizase şi alte asemenea instituţii („Zău, Costescule, numai tu eşti în stare să începi şi să desăvârşeşti ridicarea unui asemenea aşezământ şi fii bun şi pune-te la treabă”, îi zice prof. I.St. Paulian). În acelaşi an sunt lansate liste de subscripţie publică, generalul Al. Averescu oferă gratuit terenul (aparţinând Diviziei I), se alege arhitectul şi inginerul, în persoana lui Grigore Cerchez şi în 1910 construcţia începe. Era conceput ca o instituţie culturală destinată românilor de pretutindeni, dar, mai cu seamă, românilor din Serbia. Construcţia s-a făcut greoi, Primul Război Mondial, lipsa sursei de finanţare au întârziat lucrările de finalizare. Filantrop, Teodor Costescu a fost nevoit să-şi vândă o parte din averea sa din localitatea mehedinţeană Vânjuleţ spre a relua construcţia, după Unirea cea Mare, astfel încât, la 30 noiembrie 1924, Palatul cultural intră în circuitul public. Ca să funcţioneze, Teodor Costescu trebuia să aleagă un director şi s-a oprit la preotul bănăţean Coriolan Buracu, trimiţându-i o scrisoare emoţionantă: „Dumnezeul moşilor şi strămoşilor noştri, prin armele victoriose ale aliaţilor noştri şi prin jertfa neasemuită a neamului nostru, a desfiinţat hotarele, a rupt cătuşele, adunând laolaltă pe toţi fraţii de pretutindeni. Pentru a simboliza acest act fără pereche în istoria neamului nostru, Consiliul de administraţie a hotărât ca postul primului director al acestui aşezământ de artă şi cultură, care acum devine cel mai măreţ monument închinat unirei tuturor românilor, să-l ofere unui român din Banat, care a luptat pentru ideea naţională, a luptat pentru propăşirea culturei şi care a suferit închisoarea pentru aceasta din partea ungurilor” (Teodor Costescu şi apostolii săi, coordonator: Viorel Mirea, ediţia a II-a, Craiova, Autograf MJM, 2015, p. 49).
Alegerea a fost, într-adevăr, nimerită, căci preotul Buracu s-a ridicat la înălţimea misiunii sale nobile.
Profesorul, academicianul şi omul politic Teodor D. Costescu s-a născut la 30 martie 1864, în localitatea gorjeană Rovinari, în familia unui învăţător. Urmează cursul inferior al Liceului „Carol I” din Craiova şi cel superior la Colegiul „Sf. Sava”, apoi Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, unde i se propune postul de asistent, pe care-l refuză. ( N. Andrei, Voievozi ai spiritului, Craiova, Edit. Alma, 2000, p. 107-112; vezi şi Florian Copcea, Peregrin prin Ţara Severinului, Drobeta, Edit. Stef, 2015; Biblioteca I.G. Bibicescu, în documente, Craiova, MJM, 2003; Mircea Borcoman, 165 de trepte ale istoriei severinene, Craiova, MJM, 2015; Dorina N. Rusu, Dicţionarul membrilor Academiei Române, ediţia a IV-a, Bucureşti, Edit. Enciclopedică, 2010, p. 259).
Funcţionează, un an ca profesor la Craiova (la liceele „Fraţii Buzeşti” şi „Carol I”), apoi se stabileşte la Turnu Severin, în 1888, ca profesor la Liceul „Traian”, unde devine şi director (1892-1901), liceu care avea, după mărturisirea lui Petre Sergescu, „unul dintre cele mai strălucite consilii de profesori secundari din toată ţara”. După modelul liceului vienez „Theresianum” (unde învăţase şi Titu Maiorescu), construieşte internatul, organizează biblioteca, laboratoarele, parcul botanic şi asigură pregătirea militară a elevilor, spre dezamăgirea căpitanului Matei Eminescu, fratele Poetului, stabilit la Turnu Severin.
În Palatul cultural, fala oraşului, înfiinţează Societatea corală „Doina” şi societatea culturală „M. Eminescu”, care va edita revista „Datina” (în 1897), Biblioteca „I.G. Bibicescu” (pe baza cărţilor donate de ilustrul finanţist, originar din Cerneţii Mehedinţului), muzeul „C.I. Istrati” şi Banca Mehedinţului. Altfel spus de Şerban Cioculescu, T. Costescu a fost „un bărbat din rasa neobişnuită a pionerilor, a eroilor voinţei, care fertilizează locurile sterpe, care scot apă din pământ, fără să bată cu toiagul în ţărână, care ridică aşezări omeneşti noi, le imprimă alt ritm de viaţă, le dinamizează”.
Curând după, inaugurare, Palatul cultural care-i poartă numele a devenit o tribună culturală şi ştiinţifică, la care s-au urcat personalităţile vremii: N. Iorga, I.G. Duca, I.A. Brătescu-Voineşti, V. Goldiş, I. Agârbiceanu, O. Goga, L. Rebreanu, I.M. Sadoveanu, I. Pillat, Victor Popilian, Gh. Ţiţeica, Nae Ionescu, Pamfil Şeicaru, Cezar Papacostea şi mulţi alţii.
Ca prefect al Mehedinţului, a determinat construirea a 121 localuri noi de şcoală, cinci spitale, o şcoală de agricultură, farmacii săteşti, satul Vânjuleţ devenind model (a construit aici două şcoli primare, o şcoală de meserii, o instalaţie electrică, o farmacie), le-a dăruit sătenilor 100 de pogoane din averea sa şi începuse construcţia unui spital pentru „naşteri de copii”. Din salariul, apoi din pensia sa, a susţinut câte doi elevi, săraci, dar cu dragoste de carte. O, tempora!
Pentru meritele sale incontestabile, Academia Română l-a ales membru de onoare, la 30 mai 1934 „în semn de înaltă preţuire a operei culturale ce aţi întreprins aproape o jumătate de secol la Turnu-Severin şi în judeţul Mehedinţi”, cum i-a comunicat secretarul Academiei Române, savantul mehedinţean Gh. Ţiţeica.
Se stinge din viaţă la 25 martie 1939, în Bucureşti, la 75 de ani. Caracterizarea lui N. Iorga ni se pare cea mai potrivită: „Teodor Costescu a fost un om de multe realizări. Acest oltean de veche rasă, solid înfipt în locul muncii sale binefăcătoare, se ferea de ispita uşoară a cuvintelor mari. Vorba lui părea că vine de la un întreg neam cu poză în tot ce gândeşte şi face. La dânsul, gând şi fapte erau totuna. Fapta în mijlocul poporului şi pentru popor. Şcolile lui, aşezămintele lui – acesta îi era viaţa şi marea mângâiere. Severinul se va mândri întotdeauna cu ce a putut ridica din piatră, cărţi şi gând neîntreruptele lui osteneli”.
Instituție nobilă, lucrătoare și pilduitoare mai ales în vremurile pe care le trăim, Palatul Culturii „Teodor D. Costescu” din Drobeta Turnu-Severin a fost alături de nevoile spirituale ale românilor din Țară și din jurul ei, prin personalul său devotat și profesionist, de ieri și de azi.
Pe 24 noiembrie 2025, oficialitățile mehedințene, Primăria municipiului (primar: Marius Screciu) și Palatul Culturii (director: prof. drd. Rosemarie Delia Rîmniceanu, poetă sensibilă) aduc un pios omagiu înaintașilor, culturii române în general.
Lasă un răspuns