În recenta culegere de studii, eseuri și articole, criticul, istoricul literar și publicistul Tudor Nedelcea realizează un „axamentum” interesant, începând cu evocarea unui pionier în brâncușiologie, V. G. Paleolog, prieten al sculptorului pe parcursul multor decenii („un om fabulos în sensul real al cuvântului: prin înfăţişarea fizică, prin vorbele de duh rostite în împrejurări delicate, prin glumele rămase în memoria contemporanilor săi”), ajungând până în contemporaneitate. la felul în care opera și amintirea marelui artist sunt prețuite și cinstite, mai ales în acest an, „Anul Brâncuși”, când se împlinesc 150 de ani de la nașterea titanului din Hobița Gorjului.
Și cum, în tinerețea sa, V. G. Paleolog (1891-1976), – primul monograf, în studii succesive (1937, 1947, 1967), – scrisese „un studiu interesant despre mentorul său, Visiunea şi audiţia colorată sinestesică la Al. Macedonski (1944), cu analiza musicografică a strofei „Pe balta clară” și raportări la Paul Verlaine și Stéphane Mallarmé, Tudor Nedelcea înmănunchează mai întâi câteva articole în care se ocupă de Eminescu și Macedonski, mai exact de raporturile dintre aceștia și unele aspecte elucidate cu onestitate de istoricul literar craiovean. Sunt articole publicate, de fapt, în presa culturală, al căror titlu spune totul, lucrurile de amănunt fiind însă deliciul cercetătorului filolog, riguros, prob și imparțial: Eminescu şi Macedonski sau drama unei polemici inutile, Un veac fără Alexandru Macedonski, Al. Grama și Macedonski – detractorii lui Eminescu?, Alexandru Macedonski, reactualizat și augmentat, Caragiale și Macedonski sau „Cănuță, om sucit”,Macedonski, scriitor antimonarhic?, Actualitatea lui Alexandru Macedonski…
Se cuvine amintit atașamentul eminescologului Tudor Nedelcea, încă din anul 1985 (anul apariției vol. IX din OPERE Publicistică, într-un context plin de contrarietăți/atitudini politice), față de viața și opera lui Mihai Eminescu. Declarând, în interviul-carte realizat de scriitorul craiovean Ion Munteanu (2025), că Eminescu ocupă un loc central/ esențial în viața sa, Tudor Nedelcea se crede „contaminat” pasional de eminescianită (lexem lansat de filosoful C. Noica, pe care l-a cunoscut și căruia i se datorează ideea xerografierii manuscriselor eminesciene, dusă la final de Eugen Simion). În acest sens, d-sa a studiat „sistematic și repetat, zi de zi”, cele aproape 15.000 de pagini, întocmind fișe pe domenii de activitate, publicate în ediția din 1997 intitulată „M. Eminescu. Texte esențiale” (reeditare anastatică recent, în 2025, despre care am scris deja). „De atunci, din 1885, preocuparea mea centrală a fost studierea și publicarea unor exegeze despre autorul Luceafărului”, mărturisește autorul a nu mai puțin de 11 volume, în care se ocupă de aspecte diferite din gândirea și ideologia poetului „nepereche”. „Pentru mine, Eminescu” (2005), „Eminescu împotriva socialismului” (1991), „Eminescu și cugetarea sacră” (ed. I, 1994; ed. II, 2002), „Eminescu, apărătorul românilor de pretutindeni” (1995), „Eminescu, istoricul” (1998), „Doina” lui Eminescu (în colab. cu Victor Crăciun, 2008), „Eminescu și realsemitismul” (2010), „Shakespeare în viziunea lui Eminescu” (2012, în colab. cu Diana Cotescu), „Eminescu” (2013), „Eminescu și China” (2018, coautor Diana Cotescu, ediție în română, engleză, și chineză), „EMINESCU” (2020, apărut la Editura Academiei Române și Tracus Arte), Eminescu. Studii despre viață și opera poetului (Editura Academiei Române, predoslovie de Ioan-Aurel, postfață de M. Cimpoi). Se adaugă, la acestea, prefețe, studii și colaborări la diferite ediții din și despre opera eminesciană, participarea în țară și dincolo de hotare la simpozioane, congrese, aniversări, deplasări răsplătite cu diferite premii și medalii.
După acest prim grupaj de șapte articole, urmează, într-o coerență firească, o substanțială evocare a faptelor de cultură privitoare la Constantin Brâncuși, mai exact cincisprezece materiale (studii, eseuri, cronici, articole, evocări, interviuri etc.). Amintind că, începând cu anul 2015, prin Legea promulgată la 27 noiembrie 2025, s-a instituit oficial Ziua Națională „Constantin Brâncuși”, anual, la 19 februarie, ziua nașterii celebrului sculptor, așa cum anterior, din 2010, s-a instituit Ziua Culturii Naționale, în ziua nașterii lui M. Eminescu, Tudor Nedelcea evocă împrejurarea în care, prin grija bătrânului V. G. Paleolog, au fost aduse de la Paris, ca urme din atelierul demolat al sculptorului, câteva „bârne”, expuse mai întâi în curtea Şcolii de Arte şi Meserii (azi Colegiul Naţional de Arte şi Meserii din Craiova), constatând cu indignare că autoritățile municipale au rămas îndatorate în privința cinstirii pe măsură a geniului brâncușian…
Nu putea fi eludată legătura cu Brâncuși a artistei Milița Petrașcu, fosta ucenică a sculptorului (1919-1923), care i-a făcut mentorului său un bust în ghips, a cărui copie, ca moştenitor universal al Miliţei Petraşcu, regretatul Victor Crăciun l-a donat Muzeului de Artă din Craiova, cu prilejul Zilelor Marin Sorescu, în prezenţa academicienilor Eugen Simion, Maya Simionescu, Serge Faucherau, Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Vasile Tărâțeanu, Mircia Dumitrescu, Adam Puslojici, Viorel Mărginean etc. Același Victor Crăciun va oferi Băniei și acest Portret-Autoportret Brâncuşi, turnat în bronz spre a fi amplasat în Piaţa C. Brâncuşi (fosta Piaţă a Gării), acolo unde copilul Brâncuşi trudea în cârciuma fraţilor Spirtaru.
«Din păcate, scrie autorul, soarta acestui celebru bust este nedorită. A fost turnat în bronz la Iași în doar trei exemplare: un exemplar a fost amplasat și dezvelit în Piața „Dorobanți”, ulterior „C. Brâncuși”, din București, la 25 aprilie 2001, în prezența primului ministru, Adrian Năstase, a ministrului Culturii, Răzvan Theodorescu (care a vorbit audienței despre importanța acestui bust); al doilea bust a fost amplasat la Chișinău, lângă Academia de Științe a R. Moldova; pentru al treilea bust, am apelat, pentru finanțarea turnării în bronz, la generozitatea prietenului meu, om de afaceri, și de cultură, Tomiță Țuțuianu din Craiova, astfel că bustul a fost expediat de la Iași la Craiova pe numele meu, intrând ulterior în posesia finanțatorului. „Vreau să fiu corect, a declarat Victor Crăciun. Ideea amplasării bustului aparține lui Tudor Nedelcea, iar eu am oferit gratuit lucrarea pe care o dețin de la Milița Petrașcu” [conaționala sa, în casa căreia din București a rămas – n.n.]. Proiectul soclului (12 variante) a fost conceput de arhitectul craiovean Viorel Vuia și urma să fie amplasat în Piața Gării (cu acordul doamnei primar, Lia Olguța Vasilescu). Asta se întâmpla în 2011, Craiova urmând să fie al treilea oraș european care să dețină o astfel de capodoperă, operă a sculptoriței Milița Petrașcu, în atelierul căruia a lucrat între 1919-1923. Particularitatea acestui bust a sesizat-o Victor Crăciun, care a scris și o monografie despre Brâncuși și eleva sa. Autorul Ansamblului de la Tg. Jiu a admis să i se facă bustul, chiar și-a permis să modeleze unele expresii ale figurii sale. „Când Milița Petrașcu a creat bustul lui Brâncuși, acesta a venit în atelierul ei și personal a lucrat la păr și la barbă, scurtându-și puțin barba față de aceea ce lucrase Milița, aranjându-și puțintel și frizura. Lucrarea Miliței Petrașcu este, așadar, o încercare de a se vedea pe el ca un autoportret” (Victor Crăciun, Portretul – autoportret Brâncuși de la Milița Petrașcu și Brâncuși (versiunea 1938), București, Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, Editura Semne, 2011, pp. 7-8; vezi și Tudor Nedelcea, Printre cărți și oameni, Iași, Tipo Moldova, 2014, pp. 101-104).
Bustul lui C. Brâncuși a fost „găzduit” de firma lui Tomiță Țuțuianu (S.C. „Cimoret” SA, Ișalnița) până la decesul acestuia, iar cu sprijinul vicepreședintelui Consiliului Județean Dolj, Antonie Solomon, a fost transferat la Muzeul de Artă din Craiova, așteptând, din 2011, „așezarea sa pe un soclu spre bucuria craiovenilor și a turiștilor străini”.
Într-un alt articol intitulat Bustul „C. Brâncuși” realizat de Milița Petrașcu, istorie și controverse inutile, autorul revine cu precizarea necesară: „În atelierul Miliței Petrașcu din București s-a păstrat al doilea exemplar în ipsos (donat de V. Crăciun, n.n.), identic cu cel de la Muzeul din Tg. Jiu, conform certificatului de moștenitor nr. 136/28 aprilie 1976.”
În unele documentare separate autorul evocă personalități cultural-artistice care l-au cunoscut pe Brâncuși (I.D. Sîrbu despre „şlefuirea” Coloanei Infinitului, C. Brâncuşişi eleva sa, Miliţa Petraşcu), pentru ca în altele să trateze documentar „prezența” lui Brâncuși la Craiova, felul în care câțiva „scriitori români” au reflectat personalitatea genialului sculptor, cu referințe la unele opere precum „Cumințenia pământului” sau la aspecte mai intime, precum „prezența” unor femei în viața sculptorului, de la apariții meteorice, itinerante, la anumite legături mai îndelungate, lăsând urme în viața și opera artistului…
În contextul unei bibliografii tumultuoase din ultimii ani, Tudor Nedelcea se oprește cu deplină îndreptățire asupra istoricului și criticului de artă craiovean, cercetător științific Paul Rezeanu (1937-2021), „expert în arta modernă românească, în special în Brâncuşi”, director al Muzeului de Artă din Craiova din 1970 până la pensionare, în 2004, cu precizarea expresă, de luare-aminte: „A fost perioada când aceste autorităţi au numit directori la instituţiile de cultură doljene (Muzeul Olteniei, Biblioteca judeţeană, Şcoala populară de artă, teatre etc.) numai specialişti în domeniu.”
Autor al tezei de doctorat Artelor plastice în Oltenia.1821-1944, devenită „Istoria artelor plastice în Oltenia” (vol. I – 2010, II – 2013), și al altor numeroase studii de cercetare fundamentală (peste 30 de lucrări documentare), Paul Rezeanu este și autorul unei trilogii monografice dedicate marelui sculptor: Brâncuși la Craiova (2001), Brâncuși. Tatăl nostru (2012), Brâncuși. Ultimul dac (2014), despre care am scris și noi, remarcând rigoarea documentației și acea seriozitate a cercetătorului care tinde la exhaustivitate, atât în identificarea mijloacelor de informare cât și în cadrul exegezei propriu-zise. Prezent în mai multe rânduri la „simpozioanele Brâncuși” de la Tg.-Jiu, cercetătorul Paul Rezeanu se dovedea nu numai pe deplin cunoscător al vieții și operei brâncușiene, ci și un spirit avizat în materie de artă modernă, sugerând soluții în domeniul păstrării și restaurării patrimoniului brâncușian, dincolo de orice simulacre de „restaurare și punere în valoare” a patrimoniului sculptural din capitala Gorjului, din ultimele trei decenii…
Lucrarea la care se referă Tudor Nedelcea, Nemuritori. Portrete şi busturi. Colecţii de artă şi colecţionari poate suplini „o enciclopedie în domeniu, prin vastitatea, acribia ştiinţifică şi căldura cu care a fost scrisă, atestând un mare adevăr: pensionarea nu constituie un obstacol pentru un cercetător cu vocaţie autentică”. Vocaţia cercetării: „Nemuritorii” lui Paul Rezeanu.
Scriind despre „redeschiderea” Muzeului de Artă din Craiova, autorul reamintește că „cele mai valoroase lucrări din Muzeul de Artă din Craiova aparţin lui Constantin Brâncuşi, şase la număr: Vittelius, Cap de fată (Orgoliu), Cap de băiat, Coapsa, Domnişoara Pogany şi Sărutul (fiind socotită prima sculptură modernă din lume). Este firesc ca instituţia craioveană să se mândrească cu aceste capodopere brâncuşiene din cel puţin trei motive: la Craiova şi-a făcut studiile la Şcoala de Meserii (care, azi, îi poartă numele), aici a expus pentru prima oară şi tot aici a declarat că s-a născut a doua oară.”
Cu aceeași fervoare documentar-gazetărească, Tudor Nedelcea scrie fie despre „Popasuri craiovene în creaţia lui Liviu Rebreanu”, fie, revenind la Brâncuși, despre „Tabăra de sculptură Drumuri brâncuşiene” (inițiată în 2013), grație căreia „Cetatea Băniei este mai bogată artistic cu operele acestor sculptori, omagiindu-i, totodată, pe mari creatori din Craiova, care au dus faima în ţarăşi în lume”.
Evident, Constantin Brâncuși este „poartă spre eternitate”, după cum genialul sculptor reprezintă „moneda noastră națională” (Convorbire cu Paul Rezeanu, directorul Muzeului de Artă din Craiova). Mesajul este, așadar, unul limpede, formulat astfel de intervievat:
„Un lucru este cert: trebuie să ieșim în lume, să ne facem cunoscuți. Dacă stăm în Balcani, nimeni nu știe de noi. Moneda noastră forte, convertibilă pe orice piață a lumii, se numește «Brâncuși»”.
Prof. dr. Zenovie CÂRLUGEA
Tg.-Jiu, 12 iulie 2026
Lasă un răspuns