,,Sfântă Parascheva, roagă-te Părintelui Ceresc ca pe mine, cel împovărat cu toate păcatele și neînfrânat, să mă ridice spre cuvântarea măririi Sale și să mă îndrepteze”!

A devenit o tradiție ca în fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Or­todoxă de pretutindeni s-o prăznuiască pe Cuvioasa Maică Parascheva, iar, în chip deo­sebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani, moaștele sfintei se găsesc la Iași, fiind izvor de bine­cu­vân­ta­re și însă­nă­to­șire duhovnicească și trupească pentru toți cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlo­ci­toa­re către Preamilostivul Dum­ne­zeu. Ca un argument al unității Ortodoxiei de pre­tutindeni, viața de după moarte a Sfintei Pa­­rascheva arată că sfin­țenia ridică din nea­mul său pe omul ce s-a apropiat de Dum­ne­zeu, făcându-L lumină de iu­bire și apropiere între toți cei care măr­tu­ri­­sesc și viază întru aceeași credință. Mărturie des­pre cinstirea adusă de strămoșii noștri Sfin­tei Parascheva sunt bisericile ctitorite cu hra­­mul «Cuvioasa Parascheva», nu doar în Mol­­­dova, dar și în toată țara, inclusiv la noi în Gorj! Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în Epivata (azi Selimpașa), pe țăr­mul Mării Mar­mara, în apropiere de Cons­tan­­ti­nopol (mai târziu, Istanbul), pe atunci ca­pi­tala Imperiului bizantin. Iar, pă­rinții ei, oa­meni de neam bun și cre­dincioși, râvnitori spre cele sfinte, au crescut-o în frica de Dum­nezeu, în­dem­nând-o spre de­prin­­derea fap­te­lor bune, dar mai ales a postului, ru­găciunii și milos­te­niei. Sfânta, a trăit pe pă­mânt în prima jumătate a veacului al XI-lea, iar, cea dintâi mențiune în limba română despre viața sfin­­tei o găsim în «Cartea românească de în­vă­ță­tură» a Mitropo­litului Varlaam al Moldovei, Iași, anul 1643. Se spune că pe când avea zece ani, «fiind într-o bi­serică a Precistei» a auzit citindu-se, la Sfân­ta Li­turghie, cuvântul Domnului Iisus Hristos: „Ori­ci­ne vo­ieș­te să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” (Mar­cu 8, 34), iar, îndemnul Mântui­to­ru­lui a sădit în inima ei dorul de desăvârșire, încât și-a îm­păr­țit toate hainele săracilor, mai ales că același lucru l-a fă­cut și în alte împrejurări, fără să țină seama de mustrările părinților.

„N-am altă nă­dej­de, n-am alt acoperământ! Tu-mi fii în­drep­­­tătoare”!

Deci, moștenind o mare avere de la părinți, îm­preună cu fratele ei, tânăra Parascheva a dă­ruit săracilor partea ce i se cuvenea de moș­te­ni­re și, părăsind frumusețea acestei lumi, s-a re­­tras în adâncul pustiei, după care a venit la Con­stanti­nopol, unde a ascultat cuvinte de în­­vă­țătură de la călugări și călugărițe cu aleasă viață duhovnicească. Așadar, urmându-le sfaturile, a pă­răsit Constantinopolul îndreptându-se spre ți­­nutul Pontului, unde vreme de cinci ani a rămas la Mănăstirea Maicii Domnului din Hera­cleea. De aici, a plecat spre Țara Sfântă, în do­rința de a-și petrece restul vieții în locurile bine­­cuvântate de viața pă­mân­tească a Mân­tui­­to­rului Iisus Hristos și a Sfin­ților Apostoli. După ce a văzut Ierusalimul, s-a așezat într-o mă­­năstire de călugărițe în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul și s-a înăl­țat duhov­ni­­cește în rugăciune! Într-o noapte, însă, pe când avea în jur de 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîn­toar­că în locurile părintești: «Să lași pustia și la mo­șia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit», așa că după ce a avut această vedenie, sfânta ajunse la Biserica Precistei ce este în Vlaherne și către icoana Sfinției Sale căzu și cu lacrimi se ruga așa și zicea: „N-am altă nă­dej­de, n-am alt acoperământ. Tu-mi fii în­drep­­­tătoare, tu-mi fii folositoare… Că până am umblat în pustie pe tine te-am avut aju­tor, iar acum, dacă m-am întors în lume, în­drep­­tează-mă până la sfârșitul vieții mele, că altă nădejde nu am”! De la Vlaherne s-a îndreptat spre Epi­vata, localitatea în care se născuse, fără să spună cuiva cine este și de unde vine, dar, mereu se ruga: ,,Doamne Iisuse Hris­toa­se, caută din lăcașul Tău cel sfânt; am lăsat toate și după Tine am că­lă­torit în toată viața mea. Și acum, îndură-Te Doamne, spune înge­rului blând să ia cu pace sufletul meu!”, iar, împăcată cu sine, cu oa­me­nii și cu Dumnezeu, și-a dat astfel sufletul întru odihna Mirelui ceresc. Și a fost îngropată ca o străină, fără ca ni­meni să știe cine era, dar, Dumnezeu, voind să o proslăvească, a descoperit în chip mi­nu­nat cine era acea străină, până când, niște creș­tini săpând deci o groapă a unui marinar, aflară trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred și plin de mi­reasmă! De această dată, nu vom insista asupra peripețiilor prin care au trecut moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva până în anul 1641, după ce binecre­dincio­sul domn Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, câr­muitorii ei de atunci, patriarhul Partenie I, zis cel Bătrân (1639-1644), împreună cu mem­­brii Sinodului său, au hotărât să-i ofere, drept re­cu­noștință, moaș­­tele Cuvioasei Parascheva pen­­tru sfințirea și binecu­vântarea acelui loc al Bog­­daniei (Țara Moldovei, n.n.), după care racla cu cin­stitele moaș­te a fost transpor­tată cu o corabie pe Marea Nea­gră, fiind însoțită de trei mi­tropoliți greci (Ioa­nichie al He­ra­cleei, Partenie al Adrianopolului și Teo­fan al Pa­leopatrei), ajungând la Iași, unde au fost întâm­pinate de Vasile Vodă Lupu, de Mi­­tro­­politul Varlaam și de episcopii de Ro­man și Huși, de cler și credincioși. În ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaște au fost așe­zate în biserica Mănăs­ti­rii «Sfinții Trei Ierarhi», unde au rămas aici până în anul 1884, iar, în seara zilei de 26 de­cem­brie 1888, după un incendiu evastator, însă, cinstitele moaște au rămas neatinse, ca o mi­nune săvârșită prin puterea lui Dumnezeu. Moaș­tele Cuvioasei au fost strămutate în Catedrala mi­tropolitană din Iași, unde se găsesc și astăzi, fiind cinstite de obștea drept-credincioșilor de pretutindeni, care îi cer Sfintei Parascheva să mij­lo­ceas­­că pen­tru ei înaintea tronului ceresc, ve­ne­rând-o cu mul­tă evlavie, ca pe o adevărată ocrotitoare a Mol­dovei și a neamului românesc! În ședința din 28 februarie 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca­nonizarea unor sfinți din neamul nostru, iar, în cazul Cu­vioasei Paras­che­va, canonizarea s-a făcut în Catedrala mitro­poli­tană din Iași, la 14 oc­tom­brie 1955, fiind considerată nu numai ocrotitoarea orașului Iași și a întregii Moldove, ci, a întregului neam omenesc, pentru viața curată, împletită prin ru­gă­­ciune și fapte bune, ca un simbol al fră­ție­tății ortodoxe, prin iubirea sme­rită și atotputernică a Domnului Iisus Hristos Care iubește și îi adună pe oameni!

          ,,Vin la tine să te rogi Părintelui Ceresc pentru iertarea păcatelor mele”! În această zi binecuvântată, e bine să rostim cu sufletul senin această rugăciune minunată: ,,Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfri­co­șă­toare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu ne­so­co­tință le săvârșim! Noi suntem păcătoși, ne­treb­nici și plini de răutate, iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga mi­los­tivirea prin sârguința cea de toate zilele, dă­ruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv! Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim în veci prea­sfânt numele Tău! Sfântă Cuvioasă Parascheva, în genunchi vin la tine, ca în genunchi să te rogi Părintelui Ceresc pentru iertarea păcatelor mele, săvârșite cu fapta sau cu gândul, cu știința sau cu neștiința mea, căci vin cu sufletul întinat și te rog: ajută-mă! Doamne, pentru rugăciunile Sfintei Cuvioase Parascheva, șterge din mine orice gând afară de Tine, Doamne, căci Ție nici un lucru nu-ți este greu a-l împlini! Purtătoare de chinuri, Sfântă Parascheva, roagă-te Părintelui Ceresc ca pe mine, cel împovărat cu toate păcatele și neînfrânat, să mă ridice spre cuvântarea măririi Sale și să mă îndrepteze ca întotdeauna să am sus inima, să gândesc la cele cerești, iar nu la cele pământești”!