Statele Uniunii Europene sau cele „occidentale” se confruntă cu o criză de identitate. Cine suntem? Aceasta este întrebarea la care trebuie să răspundă generația de după noi, sperând că răspunsul nu va fi unul extremist.
În acest moment, în Europa, democrația este confundată cu capitalismul, la nivelul formei, dar nu și al fondului. Intrinsec, cele două concepte sunt antagonice. Democrația (demos – popor, kratos – conducere) este de partea poporului, iar capitalismul este de partea capitalului, a banilor, a celor puțini.
De curând, am fost în vizită în Spania, poate cel mai „nordic” stat latin, deși se află în vestul Europei. Și aici, societatea spaniolă este împărțită în două: „demos” sau „trabajadores” și capitaliști sau proprietari, fie ei de clădiri, ferme sau afaceri. Spuneam că spaniolii sunt „nordici” pentru că aici proprietarul muncește alături de angajații lui.
Este o realitate pe care tânăra generație o percepe diferit față de noi. Ce văd ei? Doar niște părinți care se ceartă, fac greve, boicotează. Nu cunosc contextul, pentru că sociologia, ca știință, a fost demult părăsită.
Ei văd că mulți dintre cei care muncesc nu au îndeajuns, că unii încasează chirii exorbitante și că puținii copii ai capitaliștilor pe care îi cunosc nu au un canal de YouTube sau TikTok.
În vremuri în care părinții nu știu cine sunt, nu mi-aș dori să fiu copil. Tot greul va cădea pe umerii lor. Poate vor reuși să nu mai confunde democrația cu capitalismul sau doar vor întreba AI-ul ce să facă?!
Laurențiu Barbu
Lasă un răspuns