Simpozionul Științific „Competitivitatea Olteniei. Trecut, prezent, perspective”

Sub egida conducerii Universității din Craiova, personal a rectorului prof.univ.dr. Cezar Spânu, ieri,14 Octombrie 2022, la Casa Universitarilor din Craiova, începând cu ora 9.30, s-a desfășurat un simpozion cu tema “Competitivitatea Olteniei”. Acesta a avut loc in contextul manifestărilor dedicate aniversării a 75 de ani de la înființarea Universității din Craiova, in anul 1947.

Evenimentul a fost moderat de ilustrul profesor Constantin Fota, de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, fost ministru al comerțului in primul guvern democratic din 1990. În Salonul “Grigore Moisil” și în prezența unei elite universitare de notorietate au susținut comunicări științifice prorectorii prof.univ.dr. Dumitru Nicolae și prof.univ.dr. Dan Selișteanu, precum și profesorii Dumitru Otovescu, Marin Opritescu, Dinică Ciobotea, Aurel Popa, Michael Schenker, Petre Rotaru, Viorel Găină, geologul Ion Patrutoiu și ing. Savin Marinescu, specialist in instalarea panourilor foto-voltaice s.a. Dezbaterile de idei au evidențiat că Universitatea din Craiova este un vector al cunoașterii științifice în Regiunea Sud-Vest Oltenia, fiind prezentate și principalele realizări ale cercetării științifice universitare, precum și necesitatea coerenței eforturilor pentru ocrotirea sănătății cetățenilor, apărarea păcii și dezvoltarea industriei energetice.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*