Interviu cu domnul ing. Victor BANŢA, Secretar general adjunct al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, fost prefect al județului Gorj

,,E vorba despre Ministerul Dezvoltării, dar, nu poţi să rămâi impasibil şi să nu ţii seama de patriotismul local, de oamenii printre care ţi-ai desăvârşit existenţa”!
-V.G. Domnule secretar general, chiar dacă nu am avut prilejul să purtăm un dialog în perioada când aţi fost prefect al Gorjului, deşi, mi-ar fi făcut mare plăcere, pentru că auzeam numai lucruri frumoase despre activitatea dumneavoastră, de această dată, în calitate de demnitar al Ministerului Dezvoltării, deşi fotoliul este mai înalt, parcă mi-a fost ceva mai uşor să vă abordez şi să realizez un interviu cu dumneavoastră, şi cred că îmi face mare plăcere, pentru că prin cele discutate la telefon, am surprins în dumneavoastră un om deosebit, un om cult şi deschis, aşa cum este şi actualul prefect al Gorjului, domnul ing. Iulian Vasile Popescu, iar, pentru mine, astfel de oameni sunt acei interlocutori ideali pe care mi-i doresc, indiferent de culoarea lor politică!

-V.B. Doamne-ajută şi bine aţi venit la mine în Meteor, domnule profesor, de aceea, vă rog să vă simţiţi ca la dumneavoastră acasă, pentru că vis-a-vis de şcoală şi de cultură, eu aş spune în permanenţă, cât de importantă este «şcoala vieţii», adică, şcoala în care era multă exigenţă şi aveam rezultate pe măsură!
-V.G. Pentru că nu întâmplător, sunteţi nepotul marelui meu prieten , regretatul judecător Constanin Banţa, de care mă leagă ani buni de activitate în domeniul culturii, atunci când eram proaspăt absolvent de Sociologie şi constatam că am multe de învăţat de la acel om cu vocaţie juridică şi cu darul de orator minunat!
-V.B. Deci, cum am spus, avem nevoie de şcoala vieţii şi de viaţa şcolii!
-V.G. Reuşiţi întotdeauna să împletiţi activitatea demnitarului administraţiei centrale cu viaţa aceasta de gorjean autentic, de om care îşi iubeşte glia locului său natal?
-V.B. Domnule profesor, în această demnitate publică suntem reprezentanţii întregii ţări, ai întregii Românii, de aceea, categoric, devine pe primul plan dezvoltarea României, pentru că e vorba despre Ministerul Dezvoltării, dar, nu poţi să rămâi impasibil şi să nu ţii seama de patriotismul local, de locurile natale, de oamenii printre care ţi-ai desăvârşit existenţa, şi cred că este de datoria noastră ca să întoarcem şi să dăruim, măcar atât cât am primit pe aceste tărâmuri gorjeneşti, atât de minunate!
,,Nu e vorba doar despre administraţia publică propriu-zisă, ci, se pune şi problema unor investiţii, a unor cunoştinţe din domenii conexe”!
-V.G. Cum vi se pare munca pe care o desfăşuraţi la minister, faţă de munca pe care aţi desfăşurat-o ca prefect al judeţului Gorj?
-V.B. Munca este destul de intensă, cu multe probleme care se cer a fi rezolvate, o muncă solicitantă şi plină de responsabilitate, iar, media de lucru este de cel puţin zece ore pe zi! Şi nu vorbesc numai despre mine, mă refer la toţi angajaţii ministerului, ca să nu mai vorbim despre cunoştinţele pe care trebuie să le ai, pentru că nu e vorba doar despre administraţia publică propriu-zisă, ci, se pune şi problema unor investiţii, a unor cunoştinţe din domenii conexe!
-V.G. Am văzut că aveţi o abilitate deosebită de a conduce maşina, aşa că v-aş întreba, aveţi aceeaşi abilitate şi responsabilitate în modul de a lucra cu oamenii, dar, mai ales cu fondurile pentru dezvoltarea ţării?
-V.B. Vorbim şi despre o anumită responsabilitate pentru că lucrăm cu fonduri deosebite, iar, bugetul Ministerului Dezvoltării este cam de zece miliarde anual, chiar, cincisprezece, deci, aproximativ 2-3 procente din bugetul total al României, iar, dacă aceşti bani sunt folosiţi în mod corespunzător, dacă suntem eficienţi de la mic la mare, de la cel mai important om dintr-o primărie până la cel mai important salariat dintr-un minister, atunci, banii se vor întoarce multiplicaţi!
-V.G. Cuvinte frumoase, domnule ministru, pentru că vorbiţi despre o folosire corectă a banilor, dar, ce ne facem cu atâtea cazuri strigătoare la cer, aşa cum este cazul preşedintelui Consiliului judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, care a fost prins în flagrant de către procurorii anticorupţie, când primea 1,25 milioane de lei mită, pentru a favoriza o firmă ca să obţină un contract, iar, banii cu pricina au fost găsiţi de către anchetatori în portbagajul maşinii acestui demnitar atât de bogat şi de corupt până în măduva oaselor, dar, aflat în fruntea celui mai sărac judeţ al României!
-V.B. E păcat că se întâmplă asemenea lucruri, dar, pentru că îmi place să conduc singur maşina, atât prin Bucureşti, cât şi prin ţară sau prin Gorj, aş dori să dovedesc abilităţi şi corectitudine, cu deosebire în utilizarea banului public pentru investiţii şi pentru dezoltarea municipiului şi a judeţului în care m-am născut!
,,Caracterul unui om se vede în tot ceea ce face, când faptele sale lasă urme demne de luat în seamă”!
-V.G. Aşa cum dovediţi atâta măiestrie şi atâta stăpânire de sine în conducerea maşinii, doriţi să vă etalaţi aceste calităţi de deschidere şi de operativitate şi într-o viitoare funcţie de conducere a municipiului Târgu-Jiu sau a judeţului Gorj, cum ar fi, spre exemplu, în funcţia de Preşedinte al Consiliului judeţean?
-V.B. Domnule profesor, caracterul unui om se vede în tot ceea ce face, când faptele sale lasă urme demne de luat în seamă!
-V.G. Dar, mai ales atunci când vine şi cu propuneri de proiecte demne de luat în seamă, aşa cum este cazul dumneavoastră, care propuneţi, nici mai mult, nici mai puţin, decât: «Viziunea unui alt fel de administrație», prin care faceţi referire şi la modul cum au fost utilizate fondurile de care a beneficiat municipiul Târgu Jiu, pornind chiar de la faptul că din ianuarie 2020, de când sunteţi la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, aţi căutat mereu să acordaţi atenţie şi chiar sprijin Gorjului și Municipiului Târgu-Jiu, de aceea, vă rog să ne oprim puţin la aceste aspecte!
-V.B. Vedeţi, dumneavoastră, se poate vorbi despre o infuzie de capital în domeniul investiţiilor în toată această perioadă și va trebui să ne gândim în viitorul pe termen mediu şi pe termen lung la o «injecție» și mai mare de fonduri europene nerambursabile. -V.G. Domnule ministru, mă faceţi să mă gândesc la cazul Buzatu Dumitru de la Vaslui, dar, oare, nu vă imaginaţi, câţi «buzaţi» sunt pe anumite filiere subterane din economia Gorjului şi a localităţilor sale, câţi «abuzaţi» se regăsesc pe filierele traficanţilor de droguri sau ale demnitarilor politici îmbogăţiţi peste noapte?
-V.B. Domnule profesor, suntem responsabili cu toții de implementarea obiectivelor de investiții pentru că în momentul acesta, municipiul Târgu Jiu și județul Gorj au un culoar fantastic de favorabil. Banii pe care statul român îi investește se materializează în obiective de investiții care aduc plusvaloare și locuri de muncă, iar, aceste aspecte se vor vedea în câțiva ani!
-V.G. În câţiva ani, sună destul de frumos, domnule Banţa, dar, nesigur, de aceea, vă întreb, aceste obiective, se vor vedea după alegeri sau nu se vor mai vedea deloc?
-V.B. Numai de noi depinde, dacă și cum se vor realiza toate acestea! Este un moment pe care nu avem voie să îl ratăm și vom răspunde pentru toate acestea în fața populației, dar, mai ales, în fața generațiilor următoare!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*