Tudor Nedelcea se distinge prin minunata sa operă de critic și istoric literar, dar eu îl disting în miezul epocii noastre ca pe unul dintre marii portretiști ai Generației Labiș. Generația Labiș este, precum scriam în altă parte, „generația celor ce s-au născut în plină eră comunistă, din părinți care au trăit în capitalism, iar ei, la rândul lor au adus pe lume fii care vor trăi în noul capitalism. O generație preia poverile celei de dinainte transfigurându-le în flăcări purificatoare, precum genial a definit-o liric Nicolae Labiș”, în cunoscuta poemă „Era entuziasmului”. „Sîntem în miezul unui ev aprins// Și-i dăm a-nsuflețirii noastre vamă// Cei ce nu ard dezlănțuiți ca noi// În flăcările noastre se destramă”.
La urma urmelor așa începe orice nouă generație. „Nereținute forțe azi se cer// Să se consume-n arderea această// Unui elogiu trîndav și inform// Prefer injuria entuziastă”. Fără de cei ce au atins astăzi pragul vârstei de sus al generației Labiș n-ar fi existat nici Vidraru, nici stăvilarul hidroenergetic de la Porțile de Fier, nici Canalul Dunăre Marea Neagră, nici Transfăgărășanul, nici cele 1500 de mari fabrici pe care noua clasă politică s-a opintit s-o facă pulbere pentru a se îmbogăți cu viteză astronomică. Generația Labiș este generația lui Marin Sorescu, genialul oltean de la Bulzești, a criticului literar de o surprinzătoare delicatețe care este chiar Tudor Nedelcea, cel ce ni se descoperă iubitor ca nimeni altul față de marii și tragicii basarabeni, cărora le-a dedicat minunate pagini, lui Vieru, dar și lui Dabija, Leonidei Lari, congenerii lui de peste Prut.
Din minunatele pagini ale lui Tudor Nedelcea scrise în filigran aflăm despre monumentalii obsedantului deceniu, despre romanul apocalipsei țărănești, „comparabil cu literatura siberiacilor ruși”, precum am mai spus-o. Tudor Nedelcea a scris pagini inegalabile despre Marin Sorescu, evocat la ceasul confruntării sale cu regimul ca în superbul tablou narativ al ciocnirii marelui oltean cu sistemul în chestiunea Meditației transcendentale (Cf „Marin Sorescu și Meditația transcendentală”), Paginile lui Tudor Nedelcea au fixat pentru memoria nevremelnică figuri monumentale surprinse la ceas de crâncenă întorsătură ca cea care-a urmat întâlnirii de la Timișoara din 1980, unde fuseseră prezenți Paul Anghel, Dumitru Radu Popescu, Anghel Dumbrăveanu, Marin Sorescu, evident și alții.
De o extraordinară forță evocatoare este scena din tren a dialogului lui Marin cu Paul Anghel, autorul monumentalului ciclu al Zăpezilor de-acum un veac, cea mai reprezentativă epopee a ultimei cruciade răsăritene împotriva unui imperiu care năzuise să dea jos lumea creștină. Un Marin Sorescu vizitat de neliniști sumbre era acompaniat de un Paul Anghel rebel, încrezător și încurajator, precum consemnează Marin în jurnalul său: „Îi povestesc spaimele mele. Sunt plin de rele presimţiri. „Nu fi copil, zice Paul Anghel. Crapă ei mâine-poimâine”: Mi-am luat la revedere de la Paul, mulţumindu-i că mi-a mai ridicat moralul” Generația lui Tudor Nedelcea este generația care-a cunoscut, față către față, prin chipul părinților, ori în oglinda conștiinței cutremurate, neomartirii sfințitori ai Gulagului bolșevic extins peste tot unde se instaurase la cârma popoarelor ocupantul.
Îmi face bucurie să repet aici ce-am scris în altă parte referindu-mă la generația aceasta de mari scriitori, critici și istorici literari, ingineri de geniu tehnologic, dar mai ales mari literatori. „Până la un prag, scriam referindu-mă la generația miraculoasă a lui Tudor Nedelcea, ei au fost generația Reconquistei.
Generația aceasta și-a inaugurat ciclul istoric în focul unui crez al ei, adeverit de faptele ei, de trăirile ei, de performanțele ei, și, vai, își încheie ciclul în cenușa unei epoci de mari încordări eroice, nevoită să preia pe fruntea ei, în loc de lauri, spinii batjocurii, ai ponegririi de neam, ai umilințelor nemeritate. Să poarte stigmatul și povara generației înlocuite. Și totuși, noi bătrânii aceștia, nu acceptăm înfrângerea, nu primim invitația celor vicleni să ne declarăm generație resemnată”. Între noi, mai în frunte și mai presus îl văd pe extraordinarul și delicatul Tudor Nedelcea. Grație exemplului său, primim, iată, să devenim apărătorii frontierei Duhului. Să fim și noi în marile valuri de pelerini, să fim pridvorul smerit al Bisericii lui Iisus. Noi cei cu vreo doi pași după voi ne grăbim să mărturisim așa: „Voi, care-ați purtat pe umeri povara a trei epoci istorice.- pe cea care tocmai se încheia cu părinții voștri, pe cea a timpului vostru și nedreapta povară a noului capitalism care ar voi să vă șteargă astăzi din memoria fiilor voștri – voi ați fost generația eroică a României.
Nu vă lăsați seduși de glasurile de sirene ale celor ce ar voi să vă destrămați în viclene chemări la deznădejdi și rușini mincinoase. Fiindcă, iată, voi n-ați uitat nici o clipă crezul cel de la botezul vostru istoric: „cei ce nu ard dezlănțuiți ca noi// în flăcările noastre se destramă”. Cinste vouă generație neînvinsă! Lacrimă și onor!” Așa am notat și așa păstrez când mă smeresc să-i urez lui Tudor Nedelcea: „La Mulți Ani, iubite om și minunat oltean! Bunul Dumnezeu să te ocrotească dimpreună cu toți cei minunați ai tăi, cu tot neamul!”
Ilie Bădescu, membru corespondent al Academiei Române
Lasă un răspuns