Numirea lui Gheorghe Hagi la cârma echipei noastre naționale ne oferă prilejul de a reaminti câteva jaloane din activitatea sa de excepție. El este, se știe, aromân (sau macedo-român), despre care Petre Țuțea afirma că ei sunt „superromâni”, întrucât nu se bălăcesc precum alții ca „rațele-n bătătură”. Aromânii sunt o ramură a poporului român, precum meglenoromânii sau istroromânii (care l-au dat lumii pe savantul Nicola Tesla). Spiritualitatea românească a fost completată cu nume de aromâni celebre: Andrei Șaguna, Th. Capidan, D. Bolintineanu, N. Batzaria (Moș Nae), Tache și Pericle Papahagi, Marcu Beza, Ov. Papadima, Lena Constante, Teohar Mihadaș, Toma Caragiu, G. Murnu, V. Papacostea, Simona Halep, Em. Gojdu, etc., etc (vezi Tudor Nedelcea, Printre cărți și oameni, vol. 3, Iași, TipoMoldova, 2017, p. 221-225).
În lumea fotbalului românesc a strălucit „regele” Gh. Hagi (la bulgari, fala este aromânul Hristo Stocikov), geniu fotbalistic de necontestat, dublat de un caracter ireproșabil, care a plâns cu mâna la inimă sub culorile steagului României, pentru ridicarea și gloria căruia n-a precupețit niciun efort. Să ni-l amintim pe Gică al nostru strălucind în culorile echipei Steaua, la supercupa Europei, marcând unicul gol cu Dinamo Kiev, la cupa intercontinentală din Japonia, dar mai ales la Campionatul Mondial de Fotbal din SUA. El a proiectat în lume imaginea reală a României și nu cea creionată de unul, Patapievici („radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur fără șira spinării” (H.R. Patapievici, Politice, București, 1996, p. 64). Inima lui Hagi , precum milioane de români din Țară și de pretutindeni, a bătut pentru patria sa, pentru Imnul național, pentru părinți și strămoșii noștri și ai săi asemenea marilor personalități ale lumii din toate timpurile pentru țara lor. El a reabilitat ideea și conceptul românismului prin faptele sale.
Să ne reamintim și un alt episod din viața acestui superromân. După ce a stălucit pe toate stadioanele lumii, regele Gh. Hagi s-a gândit c-a venit vremea să se retragă din sportul rege, pe considerente de vârstă. Dar, a intervenit în destinul său și al echipei naționale de fotbal un alt superromân: Adrian Păunescu. Într-o emisiune „paranormală” la Antena 1, transmisă în diresct („Meciul meciurilor”, emisiune începută la ora 10, 16 mai 1999, sfârșită la 17 mai 1999, ora 4,45). Adrian Păunescu a reușit să-l convingă să amâne retragerea și să revină la echipa națională, pentru meciul cu Ungaria din 5 iunie 1999, din preliminarele Campionatului Mondial de la București, meci câștigat de România lui Hagi cu scorul de 2-0, anulând ideea invicibilității formației maghiare în fața echipei similare a României. Au strălucit (și) atunci Gh. Hagi și Adrian Ilie. În studioul Antenei 1 a fost meciul meciurilor: Adrian Păunescu versus Gheorghe Hagi. Așa cum consemnează ziarul „Național” (18 mai 1990, p. 10), a fost „imposibil, dar adevărat”, în care „Adrian Păunescu a jucat totul pe o singură carte, într-un cutremurător cântec compus cu nici 24 de ore înainte”. Poetul a invocat „Iubirea de acasă / Iubirea de ai tăi”, rugându-l să se întoarcă la fotbal „în numele mamei și-al tatălui tău”. În studiou, erau, printre alții, Corneliu Vadim Tudor, Ion Crăciunescu, Sandu Boc, G. Ilinca, Viorel Păunescu prin telefon Marius Lăcătuș (care a găzduit-o, după 22 decembrie 1989, pe Zoe Ceaușescu). Cu 30 de secunde înainte de a intra în emisie, Adrian Păunescu a „ordonat”: „Să fie clar, nimeni nu pleacă de aici până Hagi nu spune, da. Stăm și până la sfârșitul lumii. Aici, în această noapte vom scrie istorie!”. Și au scris istorie. Profeția profetului. În studio, atmosfera era încărcată. Hagi încerca să se țină bine pe poziția sa: „Naționala României nu înseamnă un singur om, fie el și Hagi. Gata, eu sunt deja trecut, trebuie să avem încredere în tinerii din Națională. Viața merge înainte, să ne mai facem speranțe. A pierdut Naționala și cu Hagi în teren, eu nu sunt decât un jucător”. Replica o primește imediat: „Tu nu ești doar un jucător, tu ești un simbol național”. I se cere să se întoarcă la Națională „pentru nenea Iancu, pentru mama ta”. Este clipa în care intră în studio Andrei Păunescu să interpreteze „Cântec pentru cel mai bun” (creația lui Adrian și Andrei Păunescu). Hagi își ține capul în mâini, tace, își mușcă buzele, dar deodată se întreabă: „Și dacă nu mă convoacă Piți?”. Victor Pițurcă îi răspunde șăgalnic: „Acum, să trimit și eu pe cineva în Turcia să te verificăm, să vedem ce joci!”. Imposibilul devine posibil. Atmosfera din studio devine incendiară, spre bucuria tuturor, a întregii Românii.Este ora două și jumătate a zilei de luni, 17 mai 1999. Suporterii vin în număr mare, scandează de bucurie: „Hagi îți mulțumim / Toți românii te iubim!” și toți încearcă să se așeze în genunchi în fața lui Hagi, dar omagiatul nu-i lasă. Spre dimineață, suporterii scandează: „Hagi președinte!”.
Imediat după închiderea emisiunii, Hagi a acordat primul său interviu ca „tricolor” ziarului „Național”. „Parcă sunt drogat. Încă nu mi-am revenit. A fost ceva extraordinar”, „eu îmi iubesc țara mai mult ca orice” și își motivează decizia emoțional: „La această emisiune, Adrian Păunescu și celelalte personalități prezente, lumea care telefona sau cea care a venit în fața postului Antena 1 m-au convins că nu pot da decât un singur răspuns: DA. Stăteam și mă gândeam:«Băi, Hagi, cine ești tu să se roage atâta lume de tine?». N-am putut rezista. Mi-au făcut și cântece, cu țara, cu părinții… Ce să mai spun? M-au lucrat. (râde în red.). M-au atacat în punctul sensibil și nu puteam să dau înapoi. Lumea, suporterii, toți cei care iubesc fotbalul meritau să le ofer acest mic cadou, așa cum ani la rând și ei mi-au oferit căldura lor”.
O parte din preitenii și colegii săi tricolori și-au spus la cald această decizie: Gh. Popescu: „Este o veste extraordinară. Mă bucur că Gică a luat această decizie, dar sper ca meciul cu Ungaria să nu fie ultimul. Aș vrea ca Gică să încheie campania de calificare alături de noi. Avem nevoie de el și la meciul cu Portugalia și la cel cu Slovacia”. Dan Petrescu: „Avem nevoie de Gică Hagi la echipa națională. Cu el în teren, naționala României este o forță. Are o putere extraordinară asupra noastră. A făcut primul pas: vine la meciul cu Ungaria. Cred că va veni și la meciul cu Potugalia, care va fi unul decisiv”.
Așa s-a scris istoria atunci. Adrian Păunescu a avut un rol esențial, determinant. Dar, să ne întrebăm, chiar dacă au trecut atâția ani: de ce n-a avut parte (sau noroc) și Nicolae Dobrin la Campionatul Național de Fotbal din Mexic (1970), scos din lot, trimis în tribună, în loc să fie pe gazon, alături de Pele? Cine i-a îndoit destinul lui Sandu Boc, implicat (sau l-au implicat) într-un scandal într-o cârciumă? Lipsa unui Adrian Păunescu s-a văzut.
A plecat dintre noi fostul jucător și antrenor Mircea Lucescu, motiv de compasiune legitimă. Ca antrenor în Turcia, el a făcut donații bisericii românești din Istanbul, ctitorită de domnitorul martir, Sfântul Constantin Brâncoveanu. Dar să-l faci „cel mai mare antrenor din istoria fotbalului românesc” nu-i o laudă prea mare spusă într-un context emoțional? Ce trofee a adus pentru România? Îl uităm pe Ștefan Covaci, antrenorul celebrei echipe „Aiax”, dar pe Emeric Jenei, care a adus la București Cupa Campionilor Europei cu Steaua, s-a mai calificat într-o finală în 1989 și a dus România la Campionatul Mondial de Fotbal din Italia (1990)? Sau Anghel Iordănescu, jucător și antrenor secund la Steaua devenită campioană europeană în mai 1986 și antrenor al echipei naționale la Campionatul Mondial de Fotbal din SUA (1994) cu rezultate remarcabile?
Sunt întrebări pur retorice, dar la care să mai zăbovim din când în când, când vremurile nu-s peste noi.
Tudor Nedelcea
Cântec pentru cel mai bun
Iubirea de acasă,
Iubirea de ai tăi
Să stai nu te lasă
O șansă mai dă-i,
În zi glorioasă,
Tu uită-i pe răi,
Întoarce-te-acasă
Slujește-i pe ai tăi.
Oricâte ofense, oricâte dezastre
La gestul de-a nu mai juca te dispun,
Spre binele tău și al patriei noastre,
Tu ai datoria de-a fi cel mai bun.
Sunt proști pretutindeni în lume, vezi bine,
Mizeria-i scrisă în tot ce-i lumesc,
Dar pasu-n arenă depinde de tine,
Când știi că atâția români te iubesc.
N-ai unde să pleci, să trăiești a sihastru,
Oricâte himere la drum te-au chemat,
Acum, tricolorul ros-galben-albastru
Îți cere să vii, să-l slujești ca soldat.
Când urlă furtuna și vin naufragii,
Când orice absență devine un rău,
Reia bătălia, întoarce-te, Hagi,
În numele mamii și-al tatălui tău.
Tu știi cât de greu ne e astăzi, acasă,
Când alții au ajuns să ne fie stăpâni,
Arată-i acestui popor că îți pasă
Și ce buni români sânteți voi, aromâni.
Dar hai să trăim bucuria întreagă
A-ntoarcerii fiului risipitor,
Mușata armână cu piră te roagă
Ca, iarăși, să fii cel mai bun tricolor.
Acum, Gheorghe Hagi, când joci pentru țară,
Îți spunem că gestul făcut e sublim,
La luptă bătrâne, ca și prima oară,
Și suntem cu tine și îți mulțumim.
Adrian Păunescu, 16 mai 1999 (ultima strofă a fost scrisă chiar în timpul emisiunii, după ce Hagi a acceptat să revină la națională).
Nou antrenor al echipei naționale, Gheorghe Hagi își va face, suntem convinși, datoria de român, indiferent de rezultate.
Lasă un răspuns