Scrisori şi fotografii originale ale fratelui şi sorei lui Mihai Eminescu!
În arhiva subsemnatului se află câteva documente deosebit de importante, care se referă la Mihai Eminescu şi la familia sa. Amintesc, astfel, cele două fotografii […]
În arhiva subsemnatului se află câteva documente deosebit de importante, care se referă la Mihai Eminescu şi la familia sa. Amintesc, astfel, cele două fotografii […]
Sărbătoarea Botezului Domnului, numită şi Epifania sau Teofania, este ziua în care Hristos primește botezul în râul Iordan de la Sfântul Ioan Botezătorul Cu binecuvântarea […]
„Vă vestesc vouă o bucurie mare: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul, care este Hristos Domnul”! În Biserica noastră dreptmăritoare, Sărbătoarea Naşterii […]
Gabriel Bratu, unul dintre cei mai respectați caricaturiști și graficieni români, originar din Craiova, a părăsit această lume la vârsta de aproape 90 de ani. […]
Tristul decembrie al anului 1983 ne-a adus pierderea marelui actor Amza Pellea, precum şi a ilustrului poet Nichita Stănescu, pe care i-au regretat toţi românii. […]
Căutând date istorice despre Ţicleni-Gorj, în primii ani de după 1970, în vederea întocmirii unei monografii a localităţii, am fost îndrumat de către unii bătrâni […]
Recenta publicare a clasamentului QS World University Rankings 2025 scoate din nou la lumină dificultățile cu care se confruntă sistemul universitar românesc în competiția globală. […]
Asociația Culturală pentru Diversitate și Incluziune, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului României, prin Serviciul Dezvoltare Comunitară, are plăcerea să anunțe lansarea proiectului „Belin: Confluențe […]
Asociația Culturală pentru Diversitate și Incluziune, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului, prin Serviciul Dezvoltare Comunitară, anunță lansarea proiectului „Monarhia română în context național și […]
De mai bine de două decenii, de ziua nașterii (15 ianuarie) și morții (15 iunie) lui Mihai Eminescu, în sala de expoziții a Parlamentului se organizează […]
Drepturi de autor © 2026 | Temă WordPress de MH Themes